Ziua cea mai lungă – sâmbăta se scriu dezastrele, sau poate nu!

sâm, 17 aprilie 2021

Astăzi, în Sala Dinamo, naționala feminină de handbal a României va juca împotriva Macedoniei de Nord, pentru a se califica la Campionatele Mondiale, ce vor avea loc în Spania, la sfârșitul acestui an. Am putea spune, la prima vedere, că avem toate șansele să câștigăm această dublă (al doilea meci se dispută pe 21 aprilie, la Skopje) și să ne asigurăm biletele pentru Spania (România n-a lipsit la niciuna din cele 24 de ediții ale Mondialului disputate până acum), dar acest an a-nceput cum nu se poate mai prost, pentru handbalul românesc.

Sigur, adversarul nu este unul de calibru, dar nu m-aș avânta să spun că victoria (dacă va exista așa ceva…) ne va fi facilă și mă gândesc la numele unor handbaliste cu care ne vom bate, destul de cunoscute și apreciate în Liga Florilor, și nu numai: Elena Gjeorgjievska, de la Cisnădie, Elena Livrinikj și Maria Shteriova, ambele de la Gloria Buzău, Jovana Szadovska, Dunărea Brăila, Sara Ristovska, recent calificată în Final Four-ul Ligii Campionilor, cu TSKA Moscova, în dauna CSM-ului din București, Jovana Micevska, de la Nice, Franța.

În plus, antrenorul Adrian Vasile este bântuit de două ratări monumentale – ca selecționer, a pierdut calificarea la Olimpiada din Japonia, iar ca antrenor de club a spus adio și ultimului act al Ligii Campionilor, cu CSM București. Prin urmare, Vasile nu stă prea bine cu moralul și mi-e greu să cred că va ști să creeze atmosferă optimistă în vestiarul tricolor. Mai mult, Vasile a demonstrat în cele câteva meciuri de când a fost numit principal, că se bazează foarte mult pe Cristina Neagu, că jocul lui este făcut exclusiv pe cum evoluează Neagu, că linia de 9 metri nu are alt nume, decât Cristina Neagu, ceea ce i-a adus de fiecare dată falimentul. A pierdut calificarea la Olimpiadă cu naționala României, a pierdut calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor cu CSM București și mi-e teamă că vom rătăci și drumul spre Spania, care duce la Mondial.

„Trebuie sa recunosc, cariera mea de antrenorat s-a schimbat foarte mult odata cu venirea mea la club. Ce mi-a dat CSM Bucuresti si experienta pe care am avut-o in Muntenegru mi-au oferit efectiv aripi sa pot sa zbor. Nu vad meciul acesta ca pe o revansa (n.n. se referă la partida România – Muntenegru, din turneul preolimpic), in niciun caz. Ci este doar o mare onoare ca pot sa-mi reprezint tara si sa ne calificam la Jocurile Olimpice…
„Simt că este momentul nostru să ne calificăm în Final Four. De 2 ani am muncit fix pentru acest punct al sezonului. Avem experiența și valoarea să înțelegem cât de important este meciul și sper ca la final să fim cei mai fericiți oameni, calificați în Final Four…
” Începem un nou drum, o nouă luptă pentru viitorul nostru (n.n. se referă la meciul România – Macedonia de Nord). Avem nevoie de o bucurie, ultimele 30 de zile nu au fost cele mai ușor de îndurat și avem nevoie de o răsplată. “E o mare suferință faptul că nu ne-am calificat la JO, există o rană deschisă în noi…

Iată doar câteva declarații ale antrenorului-selecționer care mă fac să cred că visează prea des, că este un pic iresponsabil, că deține prea puțin din tainele meserie, că vorbește exagerat de mult și repede. Adrian Vasile a profitat de neimplicarea tuturor forțelor handbalistice din România și a ajuns selecționer, de faptul că nu mai există o coeziune în marea familie, că președintele Federației, Alexandru Dedu, a reușit să dezbine și Comisia Centrală Tehnico-Metodică, și Subcomisia de senioare, și Consiliul de Administrație.

Prin meciul de astăzi vreau să fiu contrazis – nu mă refer la tricolore, ele joacă după partitură, iar dacă dirijorul știe să aleagă strategia corectă și nu-și dă peste mâini cu bagheta, atunci este posibil să ajungem la Campionatul Mondial din Spania. Aș mai avea câte ceva de spus, despre lotul ales, dar mă opresc și țin pumnii fetelor – Hai, România!

Comments are closed.