“Zgândăriţi” de golul gazdelor. Recital ofensiv pentru CS Afumaţi

lun, 18 octombrie 2021

Derbiul ifovean dintre SC Popeşti Leordeni şi CS Afumaţi nu a avut istoric

Decizia organizatorilor de la SC Popeşti Leordeni de a muta meciul cu CS Afumaţi la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea a picat bine oaspeţilor.
Jucătorii lui Vasile Neagu au prins o zi de excepţie marcând la foc automat în poarta unei echipe adverse care începuse bine meciul.
Primul gol al partidei, marcat de Alin Pătraşcu în contul gazdelor, i-a trezit la o replică de echipă mare pe Avram şi compania.
Continuarea a fost la nivel înalt pentru CS Afumaţi care l-a scos în prim plan pe Cristian Onţel. Atacantul venit în vară chiar de la Popeşti Leordeni a marcat o triplă fiind decisiv în economia victoriei echipei sale.
Au mai încăput pe lista marcatorilor, într-un succes convingător al Afumaţiului, Robert Buduroi, Ştefan Stângă şi Florin Geană.

1 comentariu la "“Zgândăriţi” de golul gazdelor. Recital ofensiv pentru CS Afumaţi"
  1. Ninel spune:

    Bravo Vasile,bafta si marti! O sa promovati anul asta!

adauga un comentariu