Și la CS Brănești s-a dat adunarea în iarbă!

joi, 13 ianuarie 2022

Echipa de Liga 4, din Brănești, și-a programat revenirea pe teren mâine, 14 ianuarie – sunt ceva obiective de îndeplinit și antrenorul Marius Șerban, Vocea sau Guralivul, cum îi spun aproape toți membrii fotbalului ilfovean, nu are de gând să piardă nimic, din ceea ce și-a propus.

Ba mai mult, echipa pe care o antrenează, CS Brănești, a făcut în această iarnă vreo șase transferuri, fotbaliști care trebuie integrați în anturajul echipei, în stilul și formula de joc a noii lor grupări. Astfel, au venit doi jucători din Liga 3, alți doi fotbaliști au fost luați de la Călărași, grupul fiind completat cu doi juniori, din pepiniera proprie.

”Nu facem cantonament de iarnă, nu-i putem luat pe fotbaliștii noștri de la joburile lor – vom face pregătire pe terenul mare, cu iarbă, cât și în sală, avem o bază sportivă care ne permite să ne antrenăm unde dorim. Și pornim cu toate forțele la muncă, pentru că avem obiective îndrăznețe – mai întâi trebuie să cucerim Cupa României, faza pe județ – ar fi a treia oară la rând, când am aduce trofeul acasă. Da, semifinala cu Voința 2018 Crevedia ar fi trebuit să fie marea finală, dar așa au decis sorții. Dar aici am și eu o nedumerire, de ce viitoarea noastră adversară, din Cupa României, și-a mai adăugat și numele de Buftea, este legal? Oricum, nu contează, luptăm pentru trofeu, avem experiență. Apoi, în campionat putem să prindem play-off-ul, aceasta este dorința noastră – dacă va fi să jucăm și finala campionatului Ligii 4, și chiar să promovăm în Liga 3, atunci performanța va fi un bonus în plus”, ne spunea antrenorul Marius Șerban.

Niciun comentariu

adauga un comentariu