Planuri îndrăznețe la Chiajna. Concordia vorbește despre promovare

joi, 11 iunie 2020

Concordia Chiajna se înscrie pe lista echipelor care se vor implica în lupta pentru promovare în sezonul următor

Stabilitatea este la ea acasă la Chiajna unde Concordia va avea parte de un buget liniștitor, de 750.000 de euro, în perspectiva campionatului următor. Florin Bratu, reconfirmat ca antrenor principal al ilfovenilor, a anunțat data de 22 iunie pentru reunirea echipei în vederea reluării pregătirilor.

”Vom parcurge totul regulamentar pentru a pregăti corespunzător viitorul sezon. Liniște avem, din toate punctele de vedere, inclusiv financiar”, a precizat președintele clubului din Chiajna, Cristi Tănase, pentru Liga2.ro. Concordia va anunța până la finalul acestei săptămâni și primele nume la capitolul achiziții.

Comments are closed.