Petarde și înjurături, la turneul U13 de la Clinceni!

lun, 20 iunie 2022

În acest weekend, pe Stadionul din Clinceni a avut loc finala Campionatului Under 13, în organizarea Asociației Județene Ilfov. Din cele relatate de cei prezenți la competiție, în cele două zile de concurs, trebuie să spunem că atmosfera n-a fost propice pentru performanță, din pricina spectatorilor. Practic, copiii de 13 ani și mai mici n-au fost lăsați să-și arate potențialul, fiind speriați de numeroasele petarde aruncate în teren, de înjurăturile și amenințările venite din tribune, fără ca cineva să intervină și să-i potolească pe recalcitranți.

Nimeni n-a văzut niciun om de ordine în tribune, nici poliția nu și-a făcut apariția, spun oamenii, iar dacă mai adăugăm că nici secretarul general al AJF, Daniel Blagoe, cât și un alt oficial, Mugur Porumbacu, au fost în tribune, dar n-au avut nicio intervenție, la ceea ce s-a petrecut în tribune, atunci avem imaginea unui război dacă vreți, în care cei peste 500 de fani ai Voinței Domnești au creat o presiune imposibilă pentru copiii din teren.

Mai mult, la un moment dat, portarul de la Stejarul Gruiu a făcut atac de panică, după ce o petardă i-a explodat în apropiere. Una dintre echipe a fost nevoită să-și mute banca tehnică pe partea cealaltă a terenului, ca să scape de înjurături, de bătăile în tăblia acoperișului, de înjurături și chiar de petarde.

De ce a fost ales terenul din Clinceni, locul unde echipa din Domnești s-a antrenat ani de zile, la Prosport Academy? Echipele opinează că terenul ar fi trebuit desemnat undeva pe la mijlocul zonei, pentru că sunt grupări care au ajuns la Clinceni după două ore de mers cu mașina. Și ce avantaj a creat Clinceniul, pentru că participantele au plătit arbitrajul și asistența medicală? A, poate doar faptul că terenul, așa cum am mai spus, era foarte aproape de Domnești, echipă la care evoluează, se pare, și copiii secretarului AJF, Dan Blagoe.

Nu vrem sub nicio formă să minimalizăm valoarea formației câștigătoare, Voința Domnești, dar cei prezenți spun cu hotărâre că acestor copii de la Domnești li s-au creat toate avantajele ca să câștige. Să răspundă secretarul general Blagoe, chiar ne dorim un drept la replică, chiar o confruntare cu martorii competiției.

4 de comentarii pentru "Petarde și înjurături, la turneul U13 de la Clinceni!"
  1. Bataie de joc spune:

    Secretare, nu va este ba, rusine !? Daca pana si la nivelul asta de copii ati inceput cu astfel de magarii, nu-mi inaginez unde o sa duceti voi acest ajf . Sa va fie rusine !

  2. SISOI spune:

    Domnule ziarist sper ca nu esti aservit vreunei echipe, pentru ca vad ca prezinti situatia numai dintr-o directie! De ce nu va interesati de fapt cum au stat lucrurile la stadion? Este adevarat ca parintii de la Domnesti au provocat prin aruncarea de petarde, dar si modul cum a procedat cei de la Stejarul Gruiu in special antrenorul lor a fost rusinos!!

  3. Dana spune:

    Ați fost cumva prezent, la teren? Asa face orice jurnalist profi inainte de a scrie o stire si a o livra publicului. Ar fi fost bine, sa puteți veni cu un articol corect, nu cu aceasta dezinformare. Îmi pare mie sau aveți vreo relație mai deosebita cu cei din Gruiu? Copiii sunt copii, au același drepturi. Si pe teren. Galeria celor de la Voința Domnești si-au manifestat bucuria finalei prin aruncarea cu petarde, intr-o zona verde, unde niciun copil nu putea fi lovit. Am fost acolo si pot sa va spun ce s-a întâmplat, spre deosebire de dvs. Știți cine a fost cea mai agitata si recalcitranta figura de pe teren? Antrenorul echipei din Gruiu. După primul gol incasat, a început sa se atace
    Pai asa e fair? Jucam fotbal, suntem într-o competiție! De ce să nu acceptam sa pierdem? Si locul 2 este un loc foarte bun
    Păcat de acei copii, cu asa antrenor care nu reușește sa isi stăpânească nervii si frustrarea si răbufnește nejustificat într-un meci de finala.
    Apropos, ati fost informat ca, cu o zi înaintea finalei, galeria s-a comportat la fel si nimeni nu s-a plans de nimic? Echipa adversa si-a dus meciului la bun sfârșit, fără crize nejustificate din partea antrenorului. Vreți sa faceți jurnalism si sa scrieți articole pertinente? Haideți pe teren, e mai fair asa.

  4. I. PANArama !!!! spune:

    Distinsa doamna, de la cine cereti dumneavoastra obiectivitate ?
    dOMNUL scriitor, nu obisnuieste sa calce pe terenurile de fotbal din Ilfov, scrie din crasme si bodegi la comanda celor care ii platesc de o vodka sau un gin. Daca l-ati vedea, v-ati da seama dupa fata lui, ca omul este un betiv notoriu, vesnic imbalsamat !
    Nu bagati in seama acesta fituica numita pompos jurnal, obiectivitatea si corecta informare, nu sunt trecute in fisa postului pentru „presarii” ce elucubreaza articole aici !
    Sa auzim de bine !

adauga un comentariu