Paul Pațurcă, căpitanul de la Viitorul Domnești: „Nu concep viața fără fotbal”

mie, 23 noiembrie 2016

În Liga a III-a a campionatului românesc de fotbal, întâlnim jucători tineri, foarte talentați, care țintesc mai sus. Este și cazul lui Paul Pațurcă, un tânăr de doar 20 de ani, mijlocaș și căpitan la Viitorul Domnești, care se pregătește din greu să ajungă la cel mai înalt nivel.

În etapa precedentă, Viitorul Domnești a învins echipa Arsenal Malu, cu scorul de 6-0, iar Paul a marcat două goluri. Echipa se clasează pe locul 7 al seriei a II-a, dar tânărul căpitan susține că nu aceasta este realitatea.

„Trebuia să câștigăm neapărat, aveam nevoie de victorie ca de aer, după ce pierdusem cu Viitorul, trebuia să ne revenim puțin și să facem și spectacol cu ocazia asta. Locul nostru este mai sus decât suntem acum, trebuie să câștigăm în continuare.”

Deși este căpitan și este cel mai vechi jucător al echipei, Paul rămâne modest și crede în rolul fiecăruia. El a obținut banderola de căpitan prin munca depusă în teren și prin atitudinea lui de învingător, dar nu ar fi reușit fără antrenorul Virgil Andronache, căruia îi atribuie toate meritele.

„Principala calitate a unui lider de echipă este să se impună mai întâi în teren și după aceea să se poată impună și în vestiar. Îmi motivez colegii prin atitudinea pe care o am, încerc să le transmit și lor ceea ce îmi doresc să fac, să fim cu toții conectați la joc și cel mai important, să câștigăm. Trebuie să muncim unul pentru celălalt și toată lumea este conștientă de chestia asta.

Ca lider, trebuie să îmbini calitățile. Prin valoarea ta și prin spiritul de sacrificiu, echipa trebuie să aibă de câștigat.

E normal ca antrenorul să își facă griji pentru că muncim împreună și trebuie să ne atingem scopul cu toții. Noi trebuie să ajungem la cel mai înalt nivel și el se consideră responsabil de chestia asta, pentru că el ne conduce, dar în același timp fiecare trebuie să fie responsabil de ceea ce face în teren, cât și în afara lui, să putem să ne atingem potențialul maxim.

Sunt cel mai vechi jucător și am crescut cu el, e ca un tată, e omul care a fost lângă mine și la bine și la rău indiferent de situație. El m-a format ca fotbalist.”

Mijlocașul central l-a avut dintotdeauna ca model pe Ronaldinho și i-a urmărit fiecare mișcare. Brazilianul nu este doar un idol pentru Paul, ci și o sursă de motivație.

„Ronaldinho e idolul meu și îl urmăresc de când eram mic. Cu el am crescut, la el mă uitam, nu ratam niciun meci al Barcelonei sau când era el la Milan. Indiferent de echipa la care juca, mă inspira, era modelul meu. Când aveam meciuri mai proaste sau când aveam nevoie să mă motivez, mă uitam la el și automat parcă mă resetam și jucam din nou fotbalul pe care îl voiam și pe care îl știam. Am încercat să preiau cât mai multe de la el, cu toate că el juca mai mult prin lateral, era tot un număr 10, tot un jucător de creație. Întotdeauna m-am inspirat de la el și am încercat, în stilul meu propriu, să îl asimilez.”

Tânăra speranță din Ilfov vorbește cu emoție despre perioada petrecută la Sportul Studențesc și consideră că aceasta nu s-a încheiat. Pentru el, Sportul încă există, nu doar în sufletul lui, ci și la antrenament.

„Cea mai frumoasă perioadă a fost cea de la Sportul Studențesc. Practic, încă suntem Sportul Studențesc, doar că nu mai putem să ne numim așa. Toată viața mea se leagă de Sportul, este singurul club la care am jucat, nu mă consider în altă parte. Pentru mine, este a doua mea casă, am stat mai mult la stadion decât acasă, e sufletul meu și mereu va rămâne. Am cele mai frumoase amintiri, nenumerate turnee câștigate, titluri de campion național, avem foarte multe performanțe împreună și suntem un grup de jucători care suntem împreună de la 9 ani, cu tot cu antrenor și împreună avem cele mai frumoase amintiri, am salvat și clubul de la retrogradare.


Indiferent unde voi juca de acum înainte, în suflet îmi va rămâne Sportul Studențesc drept club mamă și întotdeauna mă voi gândi la echipa asta.”

În ceea ce privește clubul ilfovean, Paul nu simte vreo diferență. Are, în mare parte, aceiași colegi, este pregătit de același antrenor și, spune el, diferă doar numele echipei. Atât de la Domnești, cât și de la Sportul are numai amintiri frumose, în spatele cărora se ascunde multă muncă și determinare.

„Meciul cu Voluntari din Cupă este cea mai frumoasă amintire de la Domnești. A fost un meci cu o încărcătura maximă, a fost un meci frumos, spectaculos și cu răsturnări de scor, dar am reușit să câștigăm. Am dat și două goluri și cred că asta e cea mai frumoasă amintire, pentru că am depășit și o fază în Cupa României pe care nu o reușisem aici, la Domnești.

E un pic ciudat că suntem pe locul pe care suntem, am pierdut meciuri în ultimele minute, dar și din chestia asta avem de învățat. Eu zic că în retur o să ne revenim și o să facem cu totul alt joc și o să câștigăm mult mai multe meciuri.”

Pe plan individual, Paul țintește cât mai sus și speră să ajungă pe spatele lui, într-un campionat puternic. Este conștient de faptul că el este singurul implicat în viitoarele lui performanțe.

„Eu trebuie să îmi văd de treaba mea și să ajung la un nivel cât mai sus. Aș vrea să joc în Liga I, pentru început, dacă evoluțiile mele o să mă facă să pot juca acolo, pentru că depinde doar de mine și de nimeni altcineva. Pentru asta muncesc și pentru asta m-am sacrificat toată viața. Trebuie s-o iau pas cu pas să ajung în prima ligă și mai departe, vreau să joc la o echipă bună din străinătate.

În Spania este campionatul meu preferat. Acolo se joacă cel mai frumos fotbal, spectaculos, în viteză, este un campionat în care sunt jucători tehnici. Acesta este stilul care mă avantajează și pe mine, un fotbal frumos în care se joacă liber. Eu îmi știu și calitățile și defectele și cred că ăsta e campionatul ideal pentru mine.”

Mijlocașul nu concepe viața fără fotbal sau fără sport, în general. Nu se vede făcând altceva și este pe deplin implicat în această lume. Este student la UNEFS și își dorește să devină antrenor, după ce își va încheia cariera de jucător. Până atunci, Paul își respectă munca și perseverează în acest domeniu.

„Întotdeauna plec cu dreptul din casă, pe teren intru tot cu dreptul. Mă rog pentru sănătatea mea și a colegilor mei și să câștigăm.

În tot timpul ăsta, pentru mine a existat doar fotbalul, dar îmi place foarte mult tenisul și handbalul. Nu m-aș putea vedea făcând altceva, nu concep viața fără fotbal. Sunt și la Facultatea de Sport și totul se leagă de sport în viața mea, trăiesc pentru fenomen și după ce o să mă las de fotbal tot în acest domeniu voi activa. Iubesc prea mult fotbalul și m-am gândit să fiu antrenor după retragere. Întăi vreau să reușesc ca fotbalist și cred cu tărie că voi reuși și ca antrenor.”, a declarat Paul Pațurcă în exclusivitate pentru IlfovSport.

l3-popesti-domnesti-paturca l3-voluntari-domesti-paturca

Andreea Visu

Comments are closed.