OPINIE Daniel Nazare / Despre tineri, doar despre ei

lun, 09 noiembrie 2015

Anghel Iordănescu este un fel de Marius Șumudică. Nu promovează tinerii, dar are rezultate. Cum ce rezultate? Father Chichen este la Euro 2016, iar Șumudică merge en fanfare spre titlul de campion. Între tinerețea echipei lui Hagi și bătrănii giurgiuveni a învins experiența astrală, ceea ce s-a întâmplat vineri seara la Ovidiu.

S-a anunțat lotul pentru meciul de Italia, din 17 noiembrie. Nu se regăsesc Răzvan Marin, Nedelcu, Benzar, Ianis Hagi, Andrei Marc, Nicușor Stanciu, Alibec, Bumba, dar apar Ivan, Achim și Hora. Oare Tata Puiu va reuși să-i cheme pe ceilalți la partidele următoare de calificare? Sau nu? Sunt întrebări care macină, în condițiile în care selecționerul promitea după izbânda din Feroe o avalanșă de jucători tineri către prima reprezentativă.

Șumudică merge spre titlu cu Lovin, Niculae, Geraldo, Tembo și Teixeira, de ce să nu meargă și Tata Puiu cu Sânmărtean, Pintilii, Hoban, Moți și Prepeliță la turneul final? Cei 5 vor avea împreună, la ora turneului final, 162 de ani, adică o medie de peste 32 de ani.

A mai fost o temă de discuție, purtată adesea de opinia publică, că antrenorii români nu riscă deloc de teama unui eșec. Cu excepția lui Pițurcă și Lucescu, restul se înscriu în această regulă.

Tema tinerilor este acum discutată de întreaga societate după morții de la clubul Colectiv. Nu-i prețuim, nu-i încurajăm, ci doar îi omorâm și la propriu, și la figurat. Nu uitați că înainte de 1999 nu aveam ambulanțe moderne la stadioane, ci doar Dacii Break cu câte o targă obosită. A trebuit să moară Vrăbioru și Hâldan ca lucrurile să se schimbe. Poate vom avea avize de la ISU de acum înainte, așa cum sunt ambulanțele de azi pe terenurile de sport, dar pentru fiecare progres al societății românești trebuie să sacrificăm tineri, uneori cu zecile.

Nu mai bine îi promovăm, fără a avea pretenția să câștige toate meciurile posibile? Nu mai bine ne bucurăm de un joc bun al tinerilor tricolori decât să ne enervăm cu ăia vechi? Poate n-o să aveți aceeași părere cu mine, dar m-am săturat de lucrurile vechi. Vreau ceva nou…

PS: Chiar în timp ce scriam aceste rânduri s-a stins din viață jurnalista Teodora Maftei, de la Pro TV, cu care am frecventat aceleași holuri vetuste ale Casei Scânteii la începutul anilor 2000, transferată săptămâna trecută în Israel după incendiul din Colectiv. M-am blocat minute bune după această veste. Mi-am adus aminte de discuțiile interminabile de la o cantină modestă de la parterul Casei Presei Libere. Ne vedeam la prânz, luam masa, apoi fiecare pleca către locul de muncă, eu la EVZ, ea la Capitala, un ziar al trustului Intact care acoperea Bucureștiul, condus atunci de „scandalosul” Dan Capatos. Teodora era mereu optimistă, mereu gata de o vorbă de încurajare… Cred că așa voi încerca și eu să fiu de zilele viitoare… Deocamdată, nu pot. Dumnezeu sa te ierte, Teo, drum bun într-o lume mai bună ca asta!

Comments are closed.