Nici la nuntă n-a lăsat mingea de handbal!

mie, 24 octombrie 2018

Diana Butulescu, acum și Rotaru, s-a căsătorit acasă, la Tg Jiu, iar la petrecere au venit în jur de 400 de persoane (”o nuntă medie”, ne spunea cineva prezent la eveniment). Nu avem de gând să povestim despre ceea ce s-a întâmplat acolo, chiar dacă ar fi interesant, asta am aflat din spusele martorilor, dar vrem să spunem că mireasa noastră nu s-a despărțit de mingea de handbal nici la altar. Ba mai mult, a avut surpriza ca printre invitați să se afle și câteva din elevele sale de la CSM București,10 la număr!, însoțite de părinții lor, care au realizat momentul din fotografia de mai sus. Diana Butulescu-Rotaru (altfel se supără și soțul, nu?) este de cinci ani antrenoare de handbal la clubul Primăriei Capitalei și, de ceva vreme, predă handbalul și la Liceul Francez. Până în acest sezon, ea a făcut parte și din Comisia de Competiții, ca activist voluntar la Federația Română, iar la începuturile sale în handbal a absolvit și Școala de arbitri, având prestații apreciate, în calitate de ”cavaler al fluierului”. Și din acest colt de pagină îi urăm și noi Dianei Casă de piatră și mulți copii, pentru că handbalul românesc are nevoie de noi și noi talente!

Și continuăm cu urările, pentru că în acest weekend, s-a căsătorit și portărița Romanului, Viktoriya Tymoshenkova (pe 4 noiembrie va împlini 35 de ani), de naționalitate ucraineană. Am amintit naționalitatea, pentru că sportiva urmează s-o primească și pe cea română, chiar în perioada următoare. Dar trebuie să spunem că prima ucraineancă devenită și româncă, în același timp, a fost portărița Iulya Dumanska, ajunsă la Școala de handbal a soților Ion și Ioana Marta încă din 2011.
vik
Casă de piatră și ție, Viktoriya, și să iubești și România, țara care te-a adoptat și te-a primit cu brațele deschise!

Ionel Pană

Comments are closed.