Luptă aprigă pentru locurile secunde, în Liga 4 ilfoveană!

mar, 26 aprilie 2022

Situația campioanelor din cele două serii este aproape rezolvată, spun aproape pentru că în Seria 2 mai pot fi schimbări spectaculoase și chiar posibile, dacă fruntașa clasamentului, CSL Ștefăneștii de Jos, nu-și gestionează cum trebuie ultimele două lupte, ale finalului de sezon. În Seria 1, campioana este Voința 2018 Crevedia, chiar și matematic vorbind, pentru că are un avans de 10 puncte, față de urmăritoarea sa. În Seria 2, CSL Ștefăneștii de Jos trebuie să câștige cel puțin un punct, pentru a fi sigură de ramura de măslin a învingătoarelor. Altfel, dacă pierde ambele jocuri rămase, cu CS Glina, urmăritoarea sa, și cu ACSO Viitorul Pantelimon, poate fi detronată de CS Glina, dar rămâne pe locul doi, ce duce la Final Four-ul Ligii 4.

Și trecem la locurile doi, pentru că aici lupta este încinsă în ambele serii: în prima, se luptă Viitorul Dragomirești Vale, care are 33 de puncte, și Voința Domnești, cu 30 de puncte. Cei din Dragomirești mai au de jucat cu ACS Periș, în deplasare, și cu Voința Buftea pe propriul teren – eu spun că vor câștiga ambele partide, stă în puterea lor, și vor merge la Barajul pentru Liga 3. Trebuie să mai spunem că Viitorul Dragomirești mai are și o restanță de jucat, cu Speranța Săbăreni, așadar putem spune că atu-urile sunt în mâna celor de la Dragomirești.

În a doua grupă, lupta pentru argintul clasamentului se dă între CS Glina și CSO Bragadiru, două grupări despărțite de doar trei puncte, care sunt în favoarea primilor. Glina mai are de jucat cu Ștefăneștii de Jos, în deplasare, chiar în această săptămână, și cu CS Brănești, acasă, aceasta fiind ultima luptă din sezonul regulat. Urmăritoarea de pe locul 3, CSO Bragadiru, mai are un meci cu Juniors berceni, peste câteva zile, și cu CS Măgurele, în ultima rundă. Personal, cred că Glina are două examene mai grele, însă echipa poate realiza ce și-a propus, adică intrarea în lupta pentru promovarea în Liga 3.

Și vreau să vorbim puțin de Voința 2018 Crevedia, pentru că este echipa care are câteva superlative, dacă le putem numi așa:
– Cele mai multe puncte, 43, înaintea ultimei etape
– Cele mai multe goluri marcate, 67
– Cele mai puține goluri primite, 14

Și chiar dacă se poate lăuda cu aceste cifre, echipa are programată astăzi reunirea, pentru a pregăti meciul cu Ciorogârla, ultimul al sezonului. Cu cele 43 de puncte acumulate, Voința este virtual calificată în Final Four, dar, iată, echipa continuă să se pregătească cu seriozitate. Dintre cei accidentați, doar Agapi mai are ceva dureri la gleznă, cauzată de o entorsă.

Și aș vrea să spun câteva cuvinte și despre echipa cu programul cel mai greu, CS Glina, care se află la doi pași de visul pe care o intreagă comună îl are, promovarea în Liga 3. ”Ne vedem mâine, la ora 19:00, și sper să am tot lotul valid. Probabil că mai găsesc eu unul, doi, cu kilograme în plus, ceea ce nu mi-ar conveni, pentru că îl am și Vali, vârful meu de bază, care a tras echipa după el, cu ceva probleme de sănătate, ba chiar și fundașul dreapta, Ghile, are dureri la Tendonul lui Ahile. Primul test, cel cu Ștefăneștii de Jos, este greu, la fel cum este și cel cu CS Brănești, de acasă, din ultima etapă. Suntem la mâna noastră”, ne spunea antrenorul Gheorghe Greaca.
Așadar, sărbătorile pascale au trecut, toată lumea intră în iarbă, unde se scrie istoria unor generații!

4 de comentarii pentru "Luptă aprigă pentru locurile secunde, în Liga 4 ilfoveană!"
  1. Eroare spune:

    Stefanesti și Bragadiru nu au drept de participare la play-off !
    Crevedia nu are CIS, deci nu poate participa la play-off !
    Ce scrieți voi nu are nici o acoperire in realitate !
    La cum arată acum clasamentele,
    din seria 1 vor merge la play off Dragomiresti și Ciorogarla sau Sabareni
    din seria 2 vor merge Glina și Branesti sau Pantelimon

  2. Spectator spune:

    Cea mai puternica echipa in acest moment este Dragomiresti . La ce am vazut in retur, ei sunt marii favoriti. Oricum, tragic este ca Stefanesti, Crevedia si Domnesti nu au drept in play off. Deci vom vedea echipe salbatice precum Branesti, Pantelimon, Sabareni sau Ciorogarla.
    Lupta finala se va da intre Dragomiresti si Glina, iar Viitorul Drg se va impune deoarece au un plus de valoare si tinerete .

  3. ajf spune:

    Bragadiru Juniors 3 1 , Darvari Petrechioaia 3 0 , Berceni Pantelimon 2 8, Branesti Magurele 2 0.

  4. Ilfov spune:

    Din cate am inteles, la Crevedia s-au cam terminat banii? :)) Se pare ca marele miliardar de acolo si-a luat mana de pe ei, pa la revedere Crevedia in liga a 3 a.

adauga un comentariu