Lionel Messi n-a părut afectat de înfrângerea Barcelonei!

joi, 18 februarie 2021

Au trecut câteva zile de la umilința suferită de FC Barcelona, scor 1-4, în fața parizienilor de la Saint Germain, chiar pe teren propriu. Lumea fotbalului n-a fost surprinsă de scor, pentru că Barcelona n-a jucat aproape nimic – după penalty-ul transformat de Messi, în minutul 27, sarcina de a realiza un spectacol fotbalistic a revenit în exclusivitate oaspeților, care a avut în Mbappe un adevărat artist al jocului cu balonul rotund (goluri în minutele 32, 65 și 85, cea de-a patra reușită fiind semnată de Kean, minutul 70).

A surprins, însă, detașarea cu care Messi a privit această înfrângere categorică a echipei sale, el fiind aspru criticat de comentatorii sportivi și de alte personalități din lumea fotbalului. În cotidianul Daily Mail, fostul jucător al naționalei engleze, Joe Cole, care a devenit speaker la una din televiziunile din Albion, a considerat că Messi nu a fost impresionat de eșecul rușinos al echipei sale:

„Messi părea complet neinteresat. În calitate de fost jucător, nu-mi este ușor să-l critic, pentru că vorbesc despre un geniu, unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, dar care nu a părut afectat emotional de înfrângere. Acest lucru este valabil și pentru echipa Barcelonei, care nu a funcționat ca o grupare unită. Spaniolii au fost eliminați cu 4-1, dar ar fi putut fi 5 sau 6-1. Barcelona trece prin momente dificile” , a mai spus englezul.

Cotidianul spaniol Marca vorbește astăzi despre isprava francezului Kylian Mbappe și consideră ca bate, de ceva vreme, la ușa Olimpului, acolo unde se află zeii fotbalului. Ziariștii iberici vorbesc despre Mbappe ca și când acesta ar fi, deja, unul de-al lor, urmând să se bată, din sezonul viitor, pentru Trofeul Pichichi, o recompensă a golgeterilor, cucerită și de Lionell Messi, de 7 ori, și de Cristiano Ronaldo, de trei ori (pe vremea când juca în La Liga), dar și de Hugo Sanchez, de 5 ori, în perioada anilor 1984-1990.

Comments are closed.