LIGA II / FC Clinceni s-a despărţit de 3 jucători! Vezi cine sunt ei şi când se reuneşte surpriza Seriei I

mar, 05 ianuarie 2016

Revelaţia din Seria I a Ligii a II-a, FC Academica Clinceni, a anunţat că după plecarea lui Gabi Matei, la ASA Tg. Mureş, alţi doi fotbalişti au părăsit echipa. Este vorba despre Eduard Nicola, fundaşul stânga de 32 de ani, şi atacantul Dragoş Huiban, de 25 de ani.

Dacă primul a fost transferat de ASA Tg. Mureş, deşi era foarte aproape de Petrolul Ploieşti, ceilalţi doi au fost puşi pe liber de Academica Clinceni. Antrenorul Laszlo Balint a ţinut să le mulţumească celor trei fotbalişti, sperând să aducă înlocuitori pe măsură, în special pe locul lăsat liber de plecarea lui Gabi Matei. “Deocamdată suntem în discuţii cu fotbalişti, după plecarea celor 3. Oricum, vreau să le mulţumesc mult de tot, în egală măsură, şi lui Huiban, Gabi Matei şi Nicola, care ne-au ajutat enorm într-un 2015 excelent. Nu se gândea nimeni că o echipă înfiinţată peste noapte să termine la 3 puncte de lider după 17 etape. Revenind la lot, încercăm să prelungim împrumuturile lui Bruno Martins şi Benjamin Kuku până în vară, ei aparţin de ASA Tg. Mureş, şi vedem ce se va mai întâmpla în această perioadă”, a declarat Laszlo Balint pentru IlfovSport.

Reunirea echipei este programată pentru data de 12 ianuarie, adică peste o săptămână, dar ţinând cont de zăpezile căzute în ultimele 48 de ore există posiblitatea ca Academica Clinceni să amâne primul antrenament.

Gruparea lui Giuszy Balint se va pregăti în cantonamentul de la Clinceni şi va organiza meciuri amicale cu echipe din ţară, după perioada de acumulări.

FC Clinceni este pe locul 3 după 17 etape, la 3 puncte de Rapid şi Dunărea Călăraşi, cu 33 de puncte adunate. În prima etapă din 2016, Clinceniul va întâlni Rapidul, pe teren propriu, la 27 februarie.

Comments are closed.