Liga 2 / Mai bate și Baloteștiul

joi, 12 noiembrie 2015

Surpriză în ultima etapă din Liga a 2-a, Balotești a reușit să mai bată pe cineva, ”victima” ilfovenilor fiind tocmai lanterna clasamentului, Ceahlăul Piatra Neamț, scor 4-1.

În fața unei echipe pe care Massone a distrus-o aproape în totalitate, ilfovenii au început puternic meciul, iar după o ratare a lui Claudiu Herea, Bâtfoi a deschis scorul, fostul atacant al Stelei l-a executat pe Barna fără nicio problemă.

Pietrenii au încercat să miște, dar Baloteștiul juca bine, Bogdan Pătrașcu demostrând încă o dată că acel proverb fotbalistic ”forma e temporară, clasa e permanentă”, se aplică și în Ilfov , servindu-l pe Gojnea cu o pasă de geniu.

După reluare, Popadiuc face o fază superbă, îl angajează pe Nedelcu, iar acesta reduce din handicap din doar câțiva metri. A fost un simplu foc de paie, Barna făcându-le cadou ilfovenilor un gol comic, portarul oaspeților lovind mingea, de fapt, luftând, iar Florea, pe fază, face 3-1 cu poarta goală.

În minutul 40, omul numărul 1 de pe teren, Pătrașcu, transformă un penalty cu foarte mare siguranță și închide tabela la 4-1.

Balotești – Ceahlăul Piatra Neamț 4-1

Baloteşti: Fulga – C-tin. Dedu, I. Sandu (cpt.), Marciuc, N. Filip, Antoche, Gojnea, Bg. Pătraşcu, Cl. Herea, Buţică, Bâtfoi

Ceahlăul: Al. Barna – V. Călin, Stahie, L. Cazan (cpt.), Margină – Popadiuc, I. Stana, Ştefănescu, Chitoşcă – Căruţă, Nedelcu

Comments are closed.