La U13 se știe campioana de toamnă – argintul și bronzul încă se dispută!

mar, 16 noiembrie 2021

În Campionatul Juniorilor U13, așa cum am spus de etapa precedentă, în Seria 1 conduce detașat ACS Voința Domnești, care continua, și după etapa a 10-a, să nu cunoască înfrângerea. Cu 14 puncte în plus, față de urmăritoarele ei, CS Cernica și CSO Bragadiru, gruparea din Domnești și-a asigurat titlul de campioană a primei jumătăți de campionat, chiar dacă mai sunt etape bune de jucat. Rămân în discuție celelalte două locuri ale podiumului, pentru care avem pretendente până la locul 7, inclusiv, poziție ocupată de Academica Clinceni. În această a 10-a rundă, salutăm victoria celor de la Cernica, scor 4-0 cu SC Popești Leordeni, chiar pe terenul adversarelor, victorie care a propulsat-o pe locul doi al ierarhie, profitând de înfrângerea celor de la CSO Bragadiru, scor 0-6, în fața liderului din Domnești. Scorul etapei s-a înregistrat la Vidra, unde Viitorul din localitate i-a zdrobit pe oaspeții de la CS Berceni cu 11-0!

În Seria 2, situația din fruntea clasamentului este ceva mai strânsă – conduce Stejarul Gruiu, cu 30 de puncte, din 10 meciuri, echipă care n-a cunoscut nici ea gustul amar al înfrângerii. Podiumul este completat de Școlile de Fotbal ARD Snagov și Eugen Nae, la o diferență de numai 5 puncte, grupări care au obșinut victorii și în ultima etapă din acest weekend: ARD a bătut acasă cu 10-0 pe Codrii Vlăsiei, iar Eugen Nae a câștigat chiar la Crevedia, scor 3-1, meci despre care ne-a vorbit chiar antrenorul grupării, Laurențiu Stan: ”N-a fost un meci ușor, am jucat în nocturnă, iar noi nu suntem obișnuiți cu așa ceva, și am fost și conduși cu 1-0. A trebuie să luptăm și să revenim – am făcut-o prin două șuturi imparabile, unul din interiorul careului, autor Vlăduț Neamțu, și altul de la distanță, prins de Răzvan Soare. Golul de 3 – 1 a fost o acțiune colectivă spre poartă, finalizată cu tehnicitate de către Cristi Manole, chiar cu câteva secunde înainte ca arbitrul să fluiere finalul meciului”, recunoștea Stan. Și dacă este să dăm Cezarului ce este al lui, să spunem că liderul Stejarul Gruiu a stabilit scorul etapei, victorie cu 15-0 în fața oaspeților de la CSL Ștefăneștii de Jos!

Iată rezultatele complete:
JUNIORI U13, Etapa 10
Seria 1
– SC Popești Leordeni – CS Cernica 0 – 4
– CS Ciorogârla – ACS Dârvari 2 – 1
– Viitorul Pantelimon – ACS Juniors Berceni 4 – 2
– ACS Voința Domnești – CSO Bragadiru 6 – 0
– ACS Viitorul Vidra – CS Berceni 11 – 0
– CS Brănești – CS Concordia Chiajna 0 – 3
– Academica Clinceni – Viitorul Dragomirești Vale 6 – 0
– FC Voluntari 2 SA – CSL Ștefăneștii de Jos 2 – 1

Seria 2
– AS Voința 2018 Crevedia – Școala de Fotbal Eugen Nae 1 – 3
– Școala de Fotbal ARD Snagov – AS Codrii Vlăsiei Moara Vlăsiei 10 – 0
– CS Balotești 2 – AS Viitorul Petrăchioaia 1 – 2
– ACS Corbeanca – ACS de Sănătate Voința Buftea 0 – 3
– CS Stejarul Gruiu – CSL Ștefăneștii de Jos 15 – 0
– CS Tunari – ACS COCO Athletic Buftea 0 – 2
– FC Voluntari SA – CS Afumați 0 – 3

Niciun comentariu

adauga un comentariu