Kriszta Incze, o româncă de aur, persecutată că n-a vrut la Steaua!

lun, 27 iunie 2016

Bilanțul tricolorilor Under 20, participanți la Campionatul European de lupte organizat în București, este unul bun – avem un aur, campioana europeană numindu-se Kriszta Incze, la categoria 63kg (greco-romane), un argint, prin Răzvan Kovacs, la categoria 50kg (libere), și un bronz, prin George Vlad Mariea, categoria 74kg (greco-romane). Poate că oficialii noștri și-au dorit mai mult, însă competiția a fost una puternică, cu participanți de tradiție, cu un CV sportiv destul de valoros.

Să-i acordăm campioanei un spațiu în plus și să spunem că sportiva Kriszta Incze, crescută la Clubul Sportiv Municipal Sf. Gheorghe, aduce o nouă medalie de aur după șase ani de secetă – să ne-amintim că, în 2010, Mihaela Muntean devenea și ea campioană europeană, luptătoate fiind crescută tot în curtea Clubului din Sf. Gheorghe, și tot sub bagheta antrenorului emerit Arpad Matefi.

Kriszta Incze a învins-o în finală pe nemțoaica Luize Manzke, după ce în semifinale a trecut de rusoaica Maria Kuznetsova, nimeni alta decât medaliata cu bronz a Campionatelor Mondiale. ”Nu visam vreodată că îmi va fi cântat imnul la mine acasă, a declarat românca Incze, vizibil emoționată – tot respectul pentru tine, Kriszta!

Din păcate, pe site-ul stiri.covasnamedia.ro, Antrenorul Arpad Matefi își exprimă regretul că sportiva sa nu a fost cuprinsă și în lotul U23, care urmează să participe la Europenele din Turcia, Kriszta fiind îndreptățită să intre și în acest lot, fiind campioana națională. ”Știu de ce se întâmplă așa ceva, Kriszta n-a vrut să plece la Steaua, fapt care i-a supărat pe selecționeri. Prin valoarea pe care o are, sportiva mea ar fi putut participa și la Olimpiada de la Rio, dacă Federația i-ar fi acordat mai mult sprijin”, spunea Matefi, direct și la obiect.

Dacă este așa, atunci federalii sunt într-un ofsaid mare, din care nu pot ieși decât penalizați, poate chir cu demisiile în față!

inczefr inczeooo

kriszta 2 kriszta incze

Comments are closed.