Kim Rasmussen, a doua descălecare în handbalul românesc!

mie, 21 aprilie 2021

Antrenorul danez Kim Rasmussen a semnat un contract cu Gloria Bistrița – o veste bună, aș spune, având în vedere calitatea tehnicianului nordic, cât și realizările lui în România. Da, este a doua descălecare a lui Rasmussen în țara noastră, după sezonul de poveste, 2015 – 2016, petrecut pe banca tehnică a CSM-ului din București. În acel an, 2016, Rasmussen și-a trecut în CV cupa și campionatul României, cât și marele trofeu al Ligii Campionilor.

Danezul revine în România, fiind dorit de Gloriei Bistrița – este clar că în șase sezoane, cât l-au avut pe Horațiu Pașca pe banca tehnică, oficialii bistrițeni și-au dat seama că tehnicianul nu are puterea de a duce echipa la vârf, în lupta pentru trofeele interne sau internaționale. Și atunci au decis să aducă un tehnician de calibrul lui Kim Rasmussen.

A fost o primăvară cu ”două fețe”, pentru danez – în februarie el a fost demis de la echipa de club Perla Lublin, din Polonia, pe motiv că parcursul în Europa League al formației a fost prea scurt. Dar la numai o lună distanță, Kim Rasmussen s-a luptat bine în Turneul preolimpic, reușind să obțină cu Muntenegru biletele pentru Olimpiada japoneză. Cu toate acestea, a primit doar mulțumiri din partea Federației, dar nu și prelungirea contractului cu naționala, succesoarea lui fiind Bojana Popovic.

Dar iată că Rasmussen nu va rămâne prea mult pe bară, urmând ca din sezonul viitor al Ligii Florilor să conducă gruparea Gloria Bistrița. ”Pot face parte dintr-un proiect foarte interesant. Liga română va fi deosebit de puternică, în viitor, și cred că lupta pentru primul loc se va da între mai multe echipe. Îmi plac provocările de acest gen. Abia aștept să-i cunosc pe fanii grupării bistrițene, să ne întâlnim în sala de joc”, a declarat Rasmussen, în presa internațională.

Niciun comentariu

adauga un comentariu