Junioarele Dobroeștiului, când la trap, când la galop!

Dum, 22 octombrie 2017

De când au început campionatul, Junioarele III ale Dobroeștiului parcă sunt într-o alergare continuă: după goluri, după puncte, după lauri, ca s-o spunem pe-a dreaptă! În cele șase runde disputate până acum, Demiana, Gabriela, Beatrice, Raisa, Ioana, Cristiana, Ștefania, Camelia, Sabina, Andreea, Larisa, Daria, Cristina și Roxana au stabilit noi recorduri ale Campionatului, dominând autoritar toate rubricile din clasament – au cel mai mare număr de goluri marcate, 204, cel mai mic număr de goluri primite, au 12 puncte ca zestre, din tot atâtea posibile, o medie de 34 de goluri marcate pe meci și statisticile pot continua.

În meciul de azi, contra Vulturilor din București, fetele din comuna ilfoveană au câștigat din nou, scor de 37 – 14, cu 18 – 6 la pauză. A fost un nou galop de sănătate, pentru că adversarele n-au făcut față iureșului decât câteva minute. Nu vrem să descriem jocu, pentru că diferența de scor spune aproape totul, însă trebuie să ne bucurăm pentru apetitul ofensiv al tuturor celor care au intrat pe semicerc, dorința lor de a înscrie, mai ales că antrenorul le biciuia într-una, chiar dacă nu avea motive.

De altfel, și la acest aspect aș vrea să mă opresc – fetele au ajuns la o turație maximă, înscriu gol după gol și vin ca tăvălugul peste adversar. Dar mă gândesc că această turație, venită, parcă, prea devreme, poate chiar să-și reducă intensitatea, exact când vin meciurile tari. Ar fi trist ca handbalistele să obosească și să intre în criză de idei, iar Lazăr să se agite pe margine, fără niciun folos. Dar până la urmă, aceste fete sunt tinere și dornice să se afirme și ne pot demonstra că au forța și puterea să joace la intensitate maximă, pentru multă vreme.

ACS UNIREA Dobroești – Vulturii București 37 – 14 (18-6)
UNIREA: Gabriela Negrea 1, Beatrice Giboi 1, Raisa Arghirescu 1, Ioana Gheorghe 4, Cristiana Petre 11, Ștefania Bragadireanu 3, Camelia Cercel 2, Andreea Mihăilă 2, Ioana Tudor 3, Larisa Odorel 4, Andreea Tiță 3, Roxana Tălpescu 2
Vulturii: Ana Nicolae 1, Mădălina Niculae 3, Alexandra Marica 2, Maria Păduraru 1, Marina Vasile 2, Mihaela Ivănoiu 5

IMG_1151 IMG_1162

IMG_1189 IMG_1204

IMG_1211 IMG_1238

Comments are closed.