Îngrijorare în handbalul juvenil – campionatele de juniori sunt în pericol să nu mai înceapă!

vin, 01 ianuarie 2021

Este prima zi a noului an și în handbalul românesc juvenil este agitație mare – Federația a anunțat pe 29 decembrie, 2020, ca data limită de confirmare a participării în campionatele Juniorilor I, II și III, este 4 ianuarie, 2021. Și graba Federației, să știe cu cine pornește la drum, este și justificată, pentru că în ultima ședință de Consiliu de Administrație s-au devansat datele de start ale jocurilor, ba chiar s-a modificat și sistemul competițional, fapt care dă peste cap total planurile cluburilor de copii și juniori.

Astfel, în ciuda faptului că Federația a fost anunțată că este mai costisitor de susținut sitemul de joc cu turnee, federalii n-au luat în seamă părerile celor de la semicerc și au rămas la sitemul de turnee, ceea ce dă peste cap bugetele grupărilor juvenile. Mai mult, s-a devansat startul primelor jocuri, fără să se țină seama că bugetul național nu este, încă, structurat, iar entitățile care finanțează echipele de juniori, în speță primăriile locale și Ministerul Educației și cercetării, nu au bani să susțină sportul din cluburile proprii, chiar din primele săptămâni ale anului.

– La Junioare I, primul turneu are loc între 13 și 17 ianuarie, iar la masculin între 3 și 7 februarie
– La Junioare II, perioada primului turneu este 27-31 ianuarie, pe când la masculin, 24-28 februarie
– În cazul junioarelor III, startul este prevăzut între 3 și 7 februarie, iar băieții vor juca între 11 și 14 februarie

Am vorbit cu președinți de cluburi din țară care au spus că nu au cum să răspundă afirmativ adresei trimisă de Federație, din lipsă de bani. Mai mult, în acea atenționare oficială, Federația spune clar că echipele trebuie să respecte și protocolol medical, instituit în cadrul handbalului și competițiilor derulate în sală, mă refer, în primul rând, la acel test COVID-19, care costă în jur de 300-400 de lei. Sunt cluburi care, în anii anteriori, aveu echipe la toate categoriile de juniori, și fete, și băieți, dar în situația plăților acestor teste acel președinte de club este pus în situația să renunțe să mai participe cu câteva din echipele sale! S-a gândit Federația la aceste pierderi? A propus cineva din conducere ca handbalul juvenil să fie sprijinit financiar de către Federație?

Și mă gândesc că în loc de cantonamentele costisitoare ale loturilor, pe la Marriot sau alte hoteluri de fițe, ba chiar și plimbatul unor federali pe la Europenele senioarelor din Danemarca, turism în toată regula, pentru că locul 12 nu justifică nici măcar transportul întregului lot, cu un numeros staff tehnic, acești bani ar fi trebuit economisiți și dați celor care vor renunța peste două zile să mai participe în campionatele naționale. Este o adevărată dramă a handbalului românesc, pe care actuala administrație a Federației nici nu o va băga în seamă! Chiar dacă, fără echipe multe de copii și juniori, baza de selecție se va micșora drastic!

Și încă ceva, tot Federația, capul tuturor răutăților din handbalul românesc, a decis ca în cadrul acestor campionate naționale de juniori să nu mai existe decât turneele finale ale Grupelor Valoare, cele ale Speranțelor fiind eliminate. Prin urmare, vor fi cazuri în care multe echipe se vor retrage după primele două turnee, văzând că n-au șanse să meargă în competiția Valoare. De ce să mai cheltuiască zeci și zeci de mii de lei? A, dacă ar mai fi fost șansa Cupei Speranțelor, probabil că ar fi mers mai departe, mirajul trofeului fiind pe placul copiiilor și al antrenorilor. Oricum, multe grupări vor trage pe dreapta începând cu luna martie, începutul lui aprilie, când se vor fi terminat turneele geografice și numai fruntașele vor merge la Grupele Valoare. Vom avea mulți sportivi ”pensionați” înainte de vreme, iar cluburile vor face eforturi să-și plătească antrenorii, care nu mai au activitate – nici la aceste aspecte nu s-au gândit ”capetele luminate” din fruntea handbalului românesc…

Comments are closed.