Hoțul strigă hoții – Ilie Năstase reclamă că Ciprian Marica i-a furat Baza Voința!

sâm, 13 noiembrie 2021

Trebuie să recunosc că sunt în culmea fericirii, la auzul acestei vești – presa națională, avidă de știri senzaționale, îi soarbe declarațiile fostului tenismen Ilie Năstase, care se dă de ”ceasul morții”, cum zic românii, și țipă în gura mare că finul său sau nașul, cine mai știe?, Ciprian Marica i-ar fi furat Baza Voința. Iar eu sunt bucuros de acest furt, pentru că știu întreaga poveste a clubului din Pipera, am avut documentele oficiale prin care se putea demonstra că Ilie Năstase a primit Voința printr-o înșelătorie făcută de fostul premier Radu Vasile, în colaborare cu ex.ministrul Tineretului și Sportului Crin Antonescu și cu alți demnitari din Guvernul României, de la acea vreme. Da, a fost un furt legalizat, o concesionare a acelei baze nu pe 49 de ani, cum solicitase Năstase, ci pe 60 de ani, hotărâre semnată cu larghețe de către liberalul Crin Antonescu. Declarația fostului administrator al clubului Voința, Mihai Piștalu, despre pățania lui cu Ilie Năstase spune totul: ”Am băgat pe dracu-n casă, un om mârșav, care ne-a furat clubul”! Prin urmare, hoțul a ajuns să strige hoții, iar asta nu poate decât să mă bucure.

O să vă spun pe scurt cum a ajuns Năstase să intre în posesia Bazei Voința și cum a lăsat pe drumuri mai bine de 100 de sportivi, care făceau parte din cele șase secții ale clubului din Cartierul Aurel Vlaicu. Povestea și toate documentele care confirmă telenovela mi-au fost puse la dispoziție de însuși administratorul Mihai Piștalu, omul care s-a luptat ani buni cu Năstase, cu Ministerul Sportului, cu Guvernul României și chiar cu Justiția românească.
”În 1998, noi, cei de la Voința, ne-am gândit să chemăm un investitor și să facem o colaborare, ca să ne fie bine tuturor. El să ne plătească o chirie modică, ca să se dezvolte și cele șase secții sportive ale noastre, atletism, box, canotaj, ciclism, fotbal și popice, iar omul să-și facă și el afacerile lui. Ne-am oprit la Ilie Năstase, o greșeală care ne-a costat viața, aș putea spune, pentru că Ilie are un character mârșav, este un oportunist și un om extreme de neserios.

În primă fază ne-am înțeles perfect, am făcut un protocol de colaborare, între Voința și Năstase, în care au fost trecute amendamentele ambelor părți. Dar când să oficializăm înțelegerea noastră, funcționarii Ministerului Tineretului și Sportului(n.n. MTS) au spus că Voința București nu este tutelată de nicio entitate mai mare, un minister, ceva, care să primească o astfel de bază, alături de firma lui Ilie Năstase. Prin urmare, și acum, atenție!, i-au învățat pe cei de la Voința să solicite preluarea bazei de către MTS, după care aceasta urma să le returneze terenul celor două părți, scrise în contractual lor initial de colaborare. În naivitatea lor, cei de la Voința au crezut că așa se va întâmpla, dar lucrurile au luat o altă întorsătură – ministrul Sportului de la acea vreme, Crin Antonescu, o persoană la fel de mârșavă ca Năstase, l-a presat pe premierul Radu Vasile să semneze punerea în posesie doar în favoarea lui Ilie Năstase. Radu Vasile a făcut acest act criminal chiar în ultima lui zi de mandat, atribuind Baza unei fundații a lui Ilie Năstase, înființată, culmea!, după data în care s-a petrecut punerea în posesie (n.n. există acte doveditoare pentru toate aceste informații).

Din acel moment a-nceput războiul între Voința și MTS – am mers în Justiție și am demonstrat nedreptățile făcute tocmai de un Minister al Sportului, unui club care făcea performanță. Și, culmea, vreau să spun că, la un moment dat, Ministerul ne-a retras și Certificatul de Identitate Sportivă, asta ca să nu mai existăm deloc. Până la urmă, Voința și-a recăpătat CIS-ul, ba chiar a și câștigat și procesul, aici la București, dar întâlnirea dintre Năstase și o altă soție pasageră de-a lui, Brigitte Sfăt, a făcut ca judecata să fie mutat la Timișoara, acolo unde doamna în cauză s-a dovedit a avea influențe. După ce a câțtigat procesul, Năstase a venit cu o armată de oameni și ne-a dat pur și simplu afară din bază, iar oamenii nici n-au apucat să-și ma ia din secții lucrurile personale și materialele de sport.

Voința a pierdut procesul cu MTS, spre bucuria lui Năstase și a soției sale, Brigitte Sfăt. Conform protocolului de atribuire din partea Ministerului Sportului, Năstase ar fi trebuit să facă o Academie de tenis, care să-i poarte numele. Fostul tenismen a promis Ministerului Sportului că investiția sa se va ridica la peste 100 de milioane de euro, și va cuprinde o arena centrală multifuncțională, alte terenuri moderne de tenis în aer liber și acoperite, piscine, o sală de sport de 10.000 de locuri, terenuri de squash, parc acvatic, hotel sportiv de trei stele, centrul medical, clădiri de birouri. Drept pentru care, Ministerul Tineretului a prelungit termenul de concesionare a Bazei, de la 49 la 60 de ani. O bază de vis, am putea spune, în care se regăsește totul, doar în visele lui Năstase! Mergeți acolo și vedeți că nu s-a făcut nicio investiție”, aceasta este povestea pes curt a acestei hoții legalizată guvernamental, care a-nceput în anul 1998 și a durat ani buni.

Iată de ce mă bucur, pentru că Năstase a primit ce-a meritat. Se spune că fostul mare campion, care n-a-nvățat ce-nseamnă fair play-ul și în viață de dinafara terenului, a ajuns în spital, având ceva probleme cu inima, după scandalul cu Marica. I-aș spune lui Năstase că, așa cum se simte el acum, așa s-au simțit și cei peste 100 de sportivi, antrenori și alți oficiali ai clubului, când el i-a scos în stradă – după faptă și răsplată!

P.S. Păcatul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) este mare, de neiertat, chiar, și poate va veni timpul ca și fostul ministru Crin Antonescu să dea socoteală. Timpul le așează pe toate. Spun, însă, că actuala conducere a Ministerului poate interveni tot în mod oficial – Năstase a promis că face investiții serioase, pentru asta a și primit concesiunea, dar n-a făcut nimic. Ba mai mult, Ciprian Marica nu intră în ecuația MTS, este o persoană străină, ce nu se poate face stăpân pe o bază sportivă de o asemenea anvergură. Da, este timpul ca Baza Voința să revină la foștii proprietari, ca un semn de reparație morală a punerii ilegale în posesie, în favoarea lui Ilie Năstase.

Niciun comentariu

adauga un comentariu