Golgetera Ligii Florilor, Alexandra Georgescu, s-a operat de menisc!

joi, 01 aprilie 2021

Din păcate, accidentarea handbalistei vine într-un moment greu, pentru că echipa sa, nou promovata Dacia Mioveni, este angajată în lupta pentru rămânerea în Liga Mare. Alexandra Georgescu s-a dovedit principala armă a grupului din Mioveni, o jucătoare care marchează frecvent 7-8 goluri pe meci, iar aceste reușite i-au adus, deja, primul loc în clasamentul golgeterilor Ligii Florilor.

”A fost un accident stupid, m-am răsucit brusc la un meci, am vrut să schimb direcția, și am simțit că ceva s-a întâmplat la genunchiul stâng. M-a operat doctorul Melinte, de la Regina Maria, din Tg Mureș. Intervenția chirurgicală a decurs cum trebuie, iar acum trebuie să urmez pașii de recuperare, așa cum mi-au fost prescriși – 10 zile n-am voie să pun piciorul în pământ, după care încep cu alergări ușoare. Cred că într-o lună și jumătate voi fi din nou pe teren, trebuie să-mi ajut echipa, vin meciuri decisive și vreau să înscriu goluri pentru Dacia. M-am uitat pe clasamentul celor mai bune marcatoare din Liga Națională și tot eu sunt pe primul loc, cu 87 de goluri. Mă bucură această poziție fruntașă, dar mai important este ca echipa să rămână în Liga Florilor, iar eu trebuie să pun umărul”, ne spunea Alexandra.

Handbalista a venit în acest sezon la Dacia și singură spune că a găsit mediul perfect să facă performanță. De altfel, ea a mai lucrat cu antrenorul Gică Covaciu, cu ceva timp în urmă, când Slobozia era pe prima scenă a handbalului. ”Mă simt bine aici, este un orășel micuț, însă cu oameni foarte primitori. Nu mi-a trebuit mult timp să mă acomodez, sunt ca acasă, pentru că cei din conducerea echipei au făcut totul ca să mă simt așa”, a mai spus handbalista. Iar noi vrem să adăugăm că Alexandra Georgescu a fost prietenă cu golul și la CSM Ploiești, și la SCM Craiova, dar și la Slobozia.

Comments are closed.