Gimnastica romînească, un lagăr al morții și al muncii forțate…

mie, 08 martie 2017

Absurd, nu-i așa? Cum să alături grația și frumusețea, mișcările ample și zborul micuțelor gimnaste, cu rânjetul morții nemiloase, cu groapa umedă și rece, ce urmează să devină, pe vecie, locul de joaca al Alexandrei, al Adrianei? Cum să te gândești că o fetiță de 5-6 ani, zglobie și plină de viață, mereu zâmbitoare și fără griji, poate deveni o potențială victimă, de cum face primul pas în sala de gimnastică? Pe 18 iulie, 1976, la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci scurtcircuita tabela sălii, care nu era programată sa arate nota maximă – exercițiul ei la paralele inegale a fost apreciat de 10, însă comanda primită nu era în desfășuratorul electronic, iar mașinăria a arătat nota 1! Începea Revoluția Nadiei, care avea să mai primească alte patru note de 10 și să ridice în picioare spectatorii din Montreal…

emilia1
Însă, la priveghiul Adrianei Emiliei Giurcă au fost mult mai mulți oameni, aproape o țară întreagă a plâns, ca să nu mai spun că munți de flori au acoperit mormântul micuței gimnaste, de numai 11 ani. Un cortegiu impresionant s-a format și in 2001, când Alexandra Huci a fost condusă pe ultimul drum – și ea avea doar 12 ani! În spatele acestor tragedii se ascund multe alte drame, ale unor sportive care au scăpat cu viață, au fost mai norocoase, dar care au rămas cu tot felul de sechele fizice, cu picioare rupte, cu articulații ruginite, ca să spun așa, cu ura față de un sport pe care îl iubeau, la inceputuri. Mai mult, ranile din suflet sunt atât de adânci, încât imaginile de coșmar, cu antrenorii care ridică mâna să lovească, repetate de zeci și sute de ori, le urmăresc toată viața și le fac să tresară, în miez de noapte! Însăși marea Nadia Comăneci iși amintește de palmele primite de la Bella Karoly, ba chiar spune că ar fi făcut orice, doar ca să scape de antrenamentele cu mult peste puterile ei.

emilia2
În noiembrie, 1993, la un antrenament greu, Adriana Emilia Giurca n-a putut să mai repete un exercițiu la bârnă, ba chiar s-a împotrivit, chiar dacă antrenorul Florin Gheorghe insista pe această temă. Văzând încăpățânarea gimnastei, Gheorghe a împins-o pe sportivă, care s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de bârnă – după cateva zile de coma profundă, Adriana a murit, iar antrenorul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, din care a executat doar trei ani și jumătate. Din diverse declarații, s-a aflat că violențele fizice și verbale erau în practica tehnicianului, chiar dacă oamenii din jurul lui, colege de sala sau oficiali ai clubului Dinamo București, din care făcea parte, încercaseră de multe ori să-l tempereze.

La opt ani distanță, o altă sportivă avea să îndolieze lumea gimnasticii românești – vorbim de Alexandra Huci, care la 12 ani era era, deja, triplă campioană națională. La antrenamentul din 20 august, 2001, Alexandra n-a mai putut continua exercițiile, pentru că i se făcuse rău. După cinci zile de comă, Alexandra avea să părăsească această lume, mult prea devreme. Când salvarea a venit să o ia de la Centrul din Deva, doctorița Centrului a declarat că gimnasta era conștientă, însă asistenta de pe salvare, cât și cei de la Spitalul de Urgență din Deva au spus că fata era în comă, la preluare. Mai mult, unul din medicii care au operat-o, la Spitalul din Timișoara, a declarat că sportiva avea o malformație de ventricol ascunsă, care a dus la ruperea acestuia și apariția unei hemoragii fatale. Un alt medic, însă, a susținut că lovirea de un obstacol, în timpul antrenamentelor, ar fi putut cauza acest accident.

În 2016, un alt caz era să zguduie gimnastica românească – Ștefania Orzu, componentă a lotului olimpic, cantonat la Izvorani, avea să facă necroză la șolduri, din pricina faptului că s-a lucrat mult pe durere, iar infecția pe care gimnasta o reclamase de multă vreme n-a fost luată în seamă de către antrenori. O statistică medicală vorbește despre faptul că 30% din bolnavii diagnosticați cu necroză își pierd viața. Din fericire, Ștefania a scăpat cu viață, însă după operație face mari eforturi la recuperare, ca să mai poată merge.
De altfel, aproape toate gimnastele din ultimul ciclu olimpic, 2013 – 2016, au avut probleme de sănătate sau n-au suportat bătăile și relele tratamente la care au fost supuse, părăsind lotul, unele după un an, altele după doi – este vorba de Mădălina Blendea, de Andra Stoica, de Paula Tudorache, de Ștefania Stănilă, de Andreea Munteanu, Cristina Vrabie, fete care au venit la lot cu un CV impresionant, dar care au fost demoralizate și prost pregătite, de către antrenori slabi, fără practică deosebită, la acest nivel înalt.

… Din presa vremii

În 1997, Alexandra Marinescu a fost nevoită sa se retragă, din cauza durerilor lombare, de care medicii au avertizat-o ca va suferi toata viața. După retragere, gimnasta a fost operata de trei ori, doctorul Mihai Jianu fiind șocat de gravitatea problemelor medicale pe care le-a descoperit. Marinescu a afirmat că antrenorii erau la curent cu afecțiunile sale, ea luând calmante timp de aproape trei ani.

În 2003, Sabina Cojocar a reclamat faptul că i-a fost prescris un tratament medicamentos care i-a deteriorat continuu starea fizică. “Eram obosită în permanență, aveam o slăbiciune musculară accentuată, n-aveam forța nici măcar să-mi iau elan sau să mă urc pe aparate. Au oprit tratamentul doar la presiunile părinților mei. Eu le spusesem celor de la Deva care sunt efectele secundare, însă n-au vrut să înțeleagă”.

În 2004, gimnasta Oana Petrovschi le-a intentat antrenorilor Bellu și Bitang un proces, acuzându-i de tratamente inumane. Petrovschi a invocat faptul că, din cauza lipsei de interes a antrenorilor față de sănătatea ei, s-a ales cu afecțiuni grave la coloana vertebrală.

Și totuși, gimnastica rămâne o ramură sportivă spectaculoasă și mult aplaudată. Ne bucurăm de zborul micuțelor, de exercițiile lor dificile și de aterizările perfecte. Dar ca să ajungă în luminile rampei, să strălucească pe podium, orbite de flash-urile fotoreporterilor, gimnastele au nevoie de altfel de antrenori, mult mai echilibrați mental, cu o mai mare pedagogie și dragoste față de copii și de meseria pe care o practică. Tehnicienii trebuie să fie valoroși, responsabili, deschiși la comunicare – se poate face gimnastică și cu metode umane, nu cu bătăi, nu prin înfometare, nu cu pedepse și vorbe urâte. (Ionel Pană)

P.S. Primim informații că în lotul de la Deva sunt tensiuni mari, că gimnastele au parte, iarăși, de corecții fizice din parte antrenorilor, semn că nici Forminte nu e mai breaz, decât Adela Popa, Ioan Coroiu și Lucian Sandu, cei care au înmormântat gimnastica românească, în ciclul olimpic anterior. Și Europenele de la Cluj bat la ușă…

3 de comentarii pentru "Gimnastica romînească, un lagăr al morții și al muncii forțate…"
  1. Anonim spune:

    da poate la deva sint acceleasi tratamente dar nu cred ca si acolo tot Popa e de vina lotul e condus de Forminte

  2. Eu spune:

    Daca iti mai permiti sa faci affirmatii publice ca cele din PS,TE DAU IN JUDECATA si voi cere sa fii internat intr-un ospiciu pentru tratament adecvat dementei senile.

  3. Fan gimnastica spune:

    Toti fanii gimnasticii romanesti stiu ce se intampla la Deva. Degeaba incercati sa inchideti usile si gura tuturor. Este totul .ca un deja-vu. Si buba o sa se sparga in final.