Fără emoții în fieful FCSB. CS Tunari continuă duelul cu liderul Progresul Spartac

lun, 22 noiembrie 2021

CS Tunari s-a impus clar în disputa din deplasare cu echipa secundă a FCSB

O partidă care se anunța dificilă a fost traversată convingător de CS Tunari în deplasare cu garnitura secundă a FCSB.
Formația antrenată de Ștefan Odoroabă și Alin Ilin s-a mobilizat corespunzător și a acontat trei puncte extrem de importante la adăpostul unei victorii clare, 3-1.
Cosmin Ionică și Călin Tudose marcau în prima jumătate de oră și asigurau un curs firesc al partidei pentru formația vizitatoare.
Au apărut emoții după ce FCSB a redus din handicap, gol Trifan în minutul 87, dar Avădanei, trei minute mai târziu, a stabilit verdictul clar al jocului.
Pentru ilfoveni și-a făcut debutul în acest joc și noua achiziție, Mihai Vasile. CS Tunari se află în continuare pe locul secund în clasament, la șase puncte în spatele liderului Progresul Spartac și joacă, la finalul acestei săptămâni, pe teren propriu, cu Flacăra Moreni.

Niciun comentariu

adauga un comentariu