Derbi fără gol. Punct important pentru Popeşti Leordeni

lun, 11 octombrie 2021

Derbiul Seriei a III-a s-a încheiat nedecis şi fără goluri

Pe podium la ora confruntării directe, Agricola Borcea şi SC Popeşti Leordeni au oferit, aşa cum se aştepta, o dispută strânsă pe terenul formaţiei din Borcea.
Echilibrul din teren s-a reflectat şi pe tabela de marcaj care a rămas insensibilă la eforturile ofensive ale celor două echipe la capătul celor 90 de minute.
Cum liderul seriei, cu punctaj maxim, Farul 2, nu a evoluat în această rundă, jocul cu CS Afumaţi fiind amânat, SC Popeşti Leordeni s-a apropiat la doar două puncte de formaţia de pe Litoral antrenată de Sorin Rădoi în lupta tot mai interesantă care se duce pentru primele locuri şi în această serie.

Niciun comentariu

adauga un comentariu