Cine n-are bătrâni să-și cumpere și să-i ducă în Campionatul ilfovean Oldboys!

joi, 07 octombrie 2021

De câțiva ani, Asociația Județeană de Fotbal Ilfov organizează și Campionatul Oldboys, care a devenit tot mai atractiv și populat de la an, la an.Există și o poveste în spatele acestor jocuri, care vorbește despre profesionalismul Asociației Județene de Fotbal, care administrează competiția, și care sună cam așa:

Cu ceva timp în urmă, un grup de foști fotbaliști, de la toate nivelurile, și-a dorit să revină în teren, într-un campionat Oldboys, însă sub o formă organizată. Astfel, a luat ființă, la Asociația Municipală de Fotbal București, această competiție. Din păcate, oficialii de la AMFB nu s-au ocupat suficient de bine de jocurile foștilor fotbaliști, iar aceștia au decis să treacă la Asociația Județeană de Fotbal Ilfov. Și sunt acolo de 4 ani, iar modul profesionist de organizare, și mă refer la arbitraj, la programarea etapelor, la activitatea observatorilor, îi mulțumește pe foștii jucători, care, cândva, erau vedete ale echipelor din ligile mari, ba unii erau chiar titulari la naționala tricoloră.

În campionat sunt două serii, cu cu câte 10 echipe, majoritatea din Bucureșticu, cu fotbaliști care au vârsta minimă 40 de ani și care provin din Ligile 1, 2, 3, 4, dar și din alte medii sociale – muncitori în construcții, oameni de afaceri, avocați, etc. Printre vedetele campionatului se numără Răzvan Raț, care joacă la Otopeni, Narcis Răducan, de la Romprim, sau Bădoi, care joacă la UNION. Cele două serii ale Campionatului Oldboys sunt ca un fel de castă, adică nu se retrogradează, nu se promovează, foștii fotbaliști respectând cu strictețe deciziile arbitrilor din timpul meciurilor. Iată rezultatele înregistrate în cele trei runde disputate până acum, cât și clasamentele provizorii:

OLDBOYS, Seria 1 Sud
Etapa1
– Romprim București – ACS Victoria București 4 – 1
– B&B Fotbal 2010 București – CS Glina 5 – 3
– ACS Juniors Berceni – AS Arsenal Oldboys 7 – 4
– AFC Asfalt – CS Union 2 – 7
– Asociația Dino Social Club – ACS Victoria 1 București 1 – 3
Etapa 2
– CS Union – B&B Fotbal 2 – 1
– Arsenal Oldboys – AFC Asfalt 6 – 4
– Victoria București – Juniors Berceni 2 – 3
– CS Glina – Dino Social Club 2 – 4
– Victoria 1 București – Romprim 3 – 6
Etapa 3
– Romprim București – CS Glina 1 – 3
– ACS Victoria 1 București – ACS Victoria București 3 – 1
– B&B Fotbal 2010 București – AS Arsenal Oldboys 2 – 2
– AFC Asalt – ACS Juniors Berceni 2 – 3
După trei etape, în frunte se află Juniors Berceni, cu 9 puncte, urmată de CS Union, Romprim și Victoria 1, toate cu câte 6 puncte.

OLDBOYS, Seria 2 Nord
Etapa 1
– AS Energia Remus – ACS Corbeanca 4 – 0
– ACS Viitorul Domnești – CS Otopeni 3 – 0
– AS Voința Dîrza – ACS Constructorul Bolintin Deal 3 – 0
Etapa 2
– ACS Corbeanca – ASSG Giulești 0 – 8
– ACSF Athletico Floreasca – ACS Viitorul Domnești 7 – 2
Etapa 3
– CS Otopeni – ACS Corbeanca 3 – 2
– ACS Viitorul Domnești – ACS Constructorul Bolintin Deal 2 – 1
– ACS de Sănătate Buftea – Asociația Avocaților 6 – 1
În clasament conduce echipa Viitorul Domnești, cu 6 puncte, urmată de un număr de șase echipe cu câte 3 puncte.

Niciun comentariu

adauga un comentariu