”Chiajna s-a desființat, fotbaliștii săi să vină la Domnești”!

mar, 25 mai 2021

Este o invitație a președintelui de la Voința Domnești, care a jucat în barajul pentru promovarea în Liga a IV-a și are planuri mari pentru viitor.
”Pentru noi a fost un sezon mănușă, n-am pierdut niciun meci, iar munca băieților i-a adus în postura de promovare. Știți cum zic eu, anu’ și cârlanu’, adică să urcăm după fiecare sezon, dacă se poate. Este și dorința antrenorului Daniel Stoian, cât și a fotbaliștilor noștri, care promit de fiecare dată că nu vor precupeți niciun efort, pentru a obține victoria.

Și revin la Daniel Stoian, pentru că ne-a mulțumit modul lui de lucru și cum a reușit el să sudeze grupul de sportivi – mergem cu el înainte, ce mai”!, a declarat președintele de la Voința Domnești, Constantin Buhac.

În privința noilor transferuri, președintele a recunoscut că a lansat câteva invitații fotbaliștilor de la Chiajna, echipă care s-a desființat, menționând că merge, în continuare, pe mâna tinerilor, iar Chiajna are câțiva fotbaliști care promit.

”Da, vrem să facem câteva transferuri, știm foarte bine că în Liga a IV-a este ceva mai greu și trebuie să ai o bancă de nivel superior. Financiar stăm bine, nu este o laudă, mai degrabă o realitate, care ne aduce liniștea. Avem sponsori și aici, în Domnești, însă avem prieteni și la București”, a mai spus Buhac.

În barajul de promovare, Viitorul Domnești și Academica Clinceni II au remizat în ambele meciuri – a fost mai întâi 1 – 1, îar revanșa s-a încheiat cu scorul de 2 – 2. Academica Clinceni II se pare că va juca în continuare în Liga a III-a, fiind un satelit al unei echipe din Liga I, pe când Viitorul Domnești așteaptă o invitație din partea Federației Române de Fotbal, pentru a evolua și ea în Liga a III-a.

2 de comentarii pentru "”Chiajna s-a desființat, fotbaliștii săi să vină la Domnești”!"
  1. Vanatorul spune:

    Declarația de astăzi, coroborata cu cea de ieri, ne dau imaginea reala a Predeinte, pe care tocmai l-ați ales ! Va meritați soarta. Conducerea AJF, va fi o gluma proasta, pe care Constantin Buhac, o va face mereu, la adresa cluburilor afiliate ! Exact cum a declarat ca a candidat in gluma, așa va și conduce ! Păcat de băieții tineri ce au câștigat funcții in CEX și ma refer aici, la Andrei Popescu in primul rând, un baiat tânăr și dornic de treaba, Razvan Ardeleanu, care desii are un renume nefavorabil, de persoana vulcanică, este o soluție pentru copii și juniori, cât și Vlad Lolicelu un baiat cuminte și asezat !
    AJF Ilfov a scăpat de Mitica Crăciun, trăiască Costica Buhac !

  2. Membru afiliat spune:

    Domnilor va tot parlamentati intr-un fel sau altul. Hai sa fim corecti si sa punem punctul pe i! […] Va doresc bafta si ne mai auzim!!