AXI Arena are seniorii la Ilfov și juniorii la București!

mie, 05 ianuarie 2022

Este un club înființat în 2020, cu gândul la marea performanță, chiar de la început. Și spun asta bazându-mă pe faptul că pe terenurile din Adunații Copăceni, unde își desfășoară activitatea, există un Centru de copii și juniori puternic, cu grupe de fotbaliști de la 6 ani și până la 13 ani. Acești juniori încearcă să găsească laurii victorie în campionatele Asociației Municipale de Fotbal București și de cele mai multe ori reușesc. Paradoxal, echipa de seniori combate, dacă pot să spun așa, în Liga 5 din Ilfov și se află chiar pe primul loc al clasamentului.

”A fost un sezon greu, cu teste, cu vize, cu respectarea unor reguli sanitare, dar am scos-o la capăt. Am avut puțini infectați, cred că unul sau doi sportivi, însă am avut înlocuitori – lotul nostru mare numără 30 de fotbaliști! Și suntem pe primul loc, pentru că atacul nostru a funcționat foarte bine – mai în glumă, mai în serios, spun că și datorită mie, că știu unde îi este mai greu celui din poartă, ca să prindă mingea. Am fost fotbalist profesionist în tinerețe, chiar portar – am jucat la IMGB, la CSA Steaua, la echipa din Buzău, apoi am trecut la fotbalul de sală și la naționala artiștilor.

Aici, la AXI Arena, este trio-ul format din Alexandru Constantin, Gelu Covrig și cu mine care nu are milă de portarii adversarilor, marcând câte 4-5 goluri de fiecare dată. Ne dorim promovarea în Liga 4 din Ilfov, acesta este obiectivul nostru – avem multe echipe de juniori pe care vrem să-i creștem și să-i implementăm în aceste grupări de seniori, să aibă continuitate, asta ne dorim. De altfel, clubul nostru mai finanțează o echipă de seniori în Campionatul Ligii 5 de Giurgiu și pot să spun că tinerii noștri au unde să se ducă să joace, când vor fi seniori”, ne spunea Alex Matei, managerul clubului și antrenorul echipei de seniori. Alături de Cristi Axinte formează principala sursă de finanțare a clubului – Alex Matei se ocupă de Centrul de Copii din Juniori, iar Cristi Axinte răspunde de toate necesitățile grupurilor de seniori, și de la Ilfov, și de la Giurgiu.

AXI Arena poate fi un exemplu de urmat pentru cei ce doresc să investească în sport, pentru că piramida construită la AXI adună foarte mulți copii. Promitem că vom mai scrie despre acest club și mai ales despre Centrul de Juniori, pentru că aici se pregătește performanța de mâine!

Niciun comentariu

adauga un comentariu