CS 1 Decembrie. Am pornit din Liga 5, ca să ne așezăm puțin!

vin, 21 ianuarie 2022

Clubul 1 Decembrie are o tradiție în fotbalul românesc – au existat măriri și decăderi, de-a lungul vremii, dar acum, sper eu, să rămânem în activitate, cât mai mult posibil. Cu un an în urmă, am decis, împreună cu primăria, cu Consiliul Local, să reluăm drumul spre performanță. Am văzut că lângă noi vor să mai vină și ceva oameni de afaceri, ca să ne ajute în eforturile noastre, și atunci am decis că este timpul să ne-apucăm de treabă. Am reînființat echipa de seniori, dar și două grupe de juniori, fapt care ne-ar fi dat posibilitatea să ducem echipa mare direct în Liga 4. Dar am zis să o luăm cu Liga 5, să ne-așezăm un pic, să avem niște relații de joc, să facem o construcție durabilă, cum se spune.

Ne-am adus și un antrenor de calibru, ca să spun așa, pe Marian Jilăveanu, un fost fotbalist al al Târgoviștei, al Gazului din Mediaș, al FC Argeșului, și lista poate continua. S-a făcut, deja, reunirea lotului, iar pentru faptul că mulți dintre jucători sunt elevi, iar alții lucrează mai multe ore, s-a decis ca antrenamentele să se facă sâmbăta și duminica, zile cânt antrenorul poate avea tot grupul la dispoziție. Lipsa de antrenamente comune, a făcut ca în turul acestui campionat de Liga 5 să pierdem multe meciuri, pe greșelile noastre. Suntem abia pe locul 7, cu cinci victorii și cinci înfrângeri, însă cred eu că putea fi mult mai bine, dacă aveam și noi măcar o întâlnire a întregului grup, pe săptămână. Trebuie să merităm viitorul loc în Liga 4, de aceea vreau să tragem acum și să urcăm cât se poate în clasament, să arătăm că suntem o grupare de ligă superioară.

Am luat toate informațiile despre Liga 4, știu ce adversare avem, știu și care sunt rigorile financiare și suntem pregătiți pentru tot – am făcut demersuri, la anumiți oameni cu potență financiară, și sunt gata să ne ajute, ca să ne descurcăm din sezonul viitor – noi trebuie să sudăm echipa, să-i cream o identitate, pentru că nu poți merge sus și să te faci de râs.
Suntem în plină campanie de transferuri, vrem să avem dubluri pe toate pozițiile din teren – și aș începe cu portarul, unde am fost deficitari, apoi mai vreau doi fundași, unul central și unul pe partea dreaptă, pentru că acolo am tot improvizat, după accidentarea titularului. În atac pot să anunț o mare surpriză – fostul jucător al Dunării Călărași, senegalezul Gaston Mendy, m-a anunțat că vrea să vină să joace la noi. El s-a căsătorit cu o fată din comuna noastră și și-a stabilit domiciulul aici. Există, totuși, o problemă – nu prea vrea să joace în meciurile din deplasare, considerând că terenurile nu sunt cele mai bune și există pericolul să se accidenteze. Și-i acord aceste circumstanțe – pentru noi, el este ca un jucător din Liga Campionilor, o valoare! Mendy mi-a promis că-mi mai aduce și alți jucători, chiar și pe Ousmane N’Doye, compatriotul său, dar i-am spus că nu acum, am și eu doi tineri care au trecut pe la Academia lui Hagi, fotbaliști pe care vreau să-i integrez în acest lot.

Și pentru că tot a venit vorba de tineri, vreau să spun că, din datele mele, comuna are cam 8-9 fotbaliști care evoluează în județ, chiar și în Capitală, pe la alte echipe de Liga 4 – eu cred că din vară se vor întoarce acasă, cel puțin 3-4, ca să întărească echipa 1 Decembrie cu experiența lor.

Paul Mihai
Președintele Clubului 1 Decembrie

0 de comentarii pentru "CS 1 Decembrie. Am pornit din Liga 5, ca să ne așezăm puțin!"
  1. […] Mendy mi-a promis că-mi mai aduce și alți jucători, chiar și pe Ousmane N’Doye, compatriotul său, dar i-am spus că nu acum, am și eu doi tineri care au trecut pe la Academia lui Hagi, fotbaliști pe care vreau să-i integrez în acest lot”, a declarat președintele Paul Mihai pentru IlfovSport. […]