Afumați reușește o performanță istorică: A promovat în Liga a 2-a

sâm, 28 mai 2016

Afumați s-a luptat pentru promovarea în liga secundă, sâmbătă, la Ștefănești în ultima etapă a Ligii a lll-a, seria a lll-a, unde s-a impus cu scorul de 2-1.

Scorul a fost deschis încă din minutul 4 prin transformarea unui penalty de către Vlada, iar 5 minute mai târziu Mitu duce scorul la 2-0 pentru Afumați.

În minutul 22, Dinu rămâne singur cu portarul, îl driblează și reduce din diferență, marcând pentru Ștefănești și stabilind scorul partidei, 1-2.

A doua repriză a fost una a nervilor tari. Ștefănești rămasă în 10 oameni a marcat în prelungiri, dar golul a fost anulat de către arbitru. În urma acestui fapt jucătorii s-au năpustit asupra asistentului pentru a-și face dreptate.

Ștefănești termină campionatul pe locul 10 al clasamentului, iar Afumați detronează Piteștiul, promovând astfel, în Liga a ll-a.

Ștefănești – Afumați 1-2

Au marcat: Dinu 22 / Vlada 4 (Pen.), Mitu 9

Cartonașe galbene: Iancu, Cazacu, Păun / Ciortan, Funieru

Cartonașe roșii: Păun

Ștefănești: Oprea – Ciortan, Alecsandru, Stoica (accidentat la încălzire, înlocuit de Fodor), Cazacu – Dinu (Mbabi 88), Ivan (Braga 36), Zaina (Luiceanu 88) – Anghel (Mihăiță 69), Nicolae, Păun

Rezerve: Voicu – Fodor, Luiceanu, Mihăiță, Mihai, Braga, Mbabi

Antrenor: Gabriel Toma Afumați: Misa – Gheorghe, Botea, Munteanu, Buzea – Mitu (Ciochina 30, Marin 67), Iancu, Pivniceru – Marinaş (Zaharia 27), Vasile, Vlada (Funieru 56)

Rezerve: Obretin – Mogoș, Marin, Petculescu, Ciochina, Zaharia, Funieru

Antrenor: Vasile Neagu

Arbitri: Dumitru Robert George (Sfântu Gheorghe – Covasna), Țuțu Lucian (Tărlungeni – Braşov), Boncz Gabriel (Făgăraş – Braşov)

 

Cronică, Andreea Visu

Comments are closed.