Afacere în doi, Cocoş-Buduroi. Afumaţiul a trecut la scor de Agricola Borcea

joi, 11 noiembrie 2021

Meciul restant dintre CS Afumaţi şi Agricola Borcea nu a avut istoric

Formaţia antrenată de Vasile Neagu a ajuns, în sfârşit, pe primul loc al clasamentului în C3. Restanţa cu Agricola Borcea nu a avut istoric deşi formaţia vizitatoare a lăsat o bună impresie în acest sezon. A ieşit un succes categoric, 5-0, care a reiterat forţa ofensivă a echipei din Afumaţi.

Cocoş-Buduroi, tandemul pus pe goluri

Cele cinci goluri ale victoriei afumăţenilor au fost aduse de doi jucători. Dacă Robort Buduroi a confirmat şi cu acest prilej perioada fastă pe care o traversează, marcând două goluri, omul jocului a fost Cătălin Cocoş. Ultimul a prins o zi de excepţie marcată de trei goluri reuşite în poarta echipei călărăşene.

Favoriţi clari la Olteniţa

CS Afumaţi revine repede pe teren, în etapa următoare care aduce, la prima vedere, o deplasare liniştitoare. Partida cu CSM Olteniţa nu le poate pune probleme deosebite ilfovenilor în faţa unei formaţii gazdă care a acumulat până acum un singur punct în clasament. Până la căderea cortinei peste sezonul de toamnă CS Afumaţi mai are de jucat cu Gloria Albeşti, Recolta Gheorghe Doja şi FC Voluntari 2

Niciun comentariu

adauga un comentariu