A fost curajos, Berbece, dar a căzut din lac, în puț!

mie, 24 octombrie 2018

Dumitru Berbece a fost demis de la HC Brăila, din pricina rezultatelor slabe obținute de echipa sa, în primele șase runde ale Ligii Naționale Feminine. Sigur, gurile rele spun că la clubul brăilean se trăiește sub presiune, că există o mașină de tocat antrenori, că așa au pățit și Costică Buceschi, și Florentin Pera, ultima victimă fiind Mitică Berbece.

Cred, totuși, că și antrenorii amintiți mai sus au păcatele lor – surse din anturajul echipei spun că pe vremea lui Buceschi vestiarul era divizat, domina anarhia, pentru că multe jucătoare se duceau cu pâra mai sus de antrenor. Nu era o unitate, chiar dacă distribuția din teren era una de marcă. Nici pe vremea lui Pera n-a fost liniște în vestiar, cu toate eforturile tehnicianului de a potoli spiritele. În plus, Pera, ca și Buceschi, uita multe jucătoare pe banca de rezerve, fără să primească și ele minute de joc, chiar dacă la antrenamente făceau față rigorilor. Și de aici au început speculațiile, că unele sunt favorizate, din nu știu ce motive, iar altele stau doar pe bancă și-și primesc salariile.

După plecarea lui Pera la Vâlcea, care a făcut un salt important, prin trecerea la o echipă mai bogată, cu pretenții europene mai consistente și cu mai multă liniște și în teren, și în vestiar, oficialii brăileni s-au gândit să-l aducă pe Dumitru Berbece, fost secund la Craiova, și câștigător de cupă europeană, cu gruparea craioveană. Transferul s-a făcut ușor, mai ales că Mitică a plecat de acolo nu tocmai în condiții amiabile, colaborarea dintre el și principalul Bogdan Burcea nefiind una pe placul lui Berbece. Da, Mitică aproape că a fugit de la Craiova, dar a căzut din lac în puț, pentru că la Dunăre nu mai avea aceleași valori în teren și știți cum se spune, rezultatele îl țin în viață pe antrenor, orice discuții colaterale s-ar inventa. Iar Berbece n-a avut noroc nici de scoruri bune – în șase etape a câștigat un singur punct, dar eu i-aș reproșa doar două meciuri, cel de acasă, cu Minaur, unde trebuia să câștige, dar a făcut egal, și cel de la Galați, unde a pierdut la un scor greu de digerat, 16-22, în fața unei grupări mereu mai slabe! În rest, au fost înfrângeri normale, aș putea spune, trei în deplasare, cu Craiova, cu Zalăul și cu Brașovul, și acasă cu CSM București – putem spune că nici programul meciurilor n-a fost unul avantajos.

Dumitru Berbece și-a dorit, sunt convins de asta, dar n-a putut mai mult și nici n-a fost ajutat de elevele sale – îmi permit să spun, fără ca antrenorul să se supere, că a nimerit într-un moment prost la Brăilă și poate că și căciula era un pic prea mare, pentru pretențiile echipei dunărene. Eu îl consider pe Berbece un antrenor ceva mai soft, la fel cum am gândit și despre Magnus Johansson, de la CSM București, dar performanța în handbalul românesc nu se face, din păcate, cu te rog frumos! Oricum, stagiul de șase etape la Brăila ar trebui să se transforme într-o experiență benefică pentru Mitică, poate că viitorul îi va surâde în altă parte…

Ionel Pană

Comments are closed.