WTA Pan Pacific Open, de la Tokyo, a fost anulat din pricina COVID-19!

joi, 30 iulie 2020

Din păcate, este al treilea turneu japonez care se anulează, în acest an, din pricina pandemiei, după Cupa Rakuten, la masculine, și Hana-Cupidon, la feminin.

Cei responsabili cu organizarea Openului Pan Pacific, au căutat toate opțiunile pentru ca turneul să aibă loc – s-a luat în calcul și lipsa spectatorilor, apoi s-au discutat posibilitățile de restricționare a privitorilor, cu prioritate pentru siguranța sportivilor, oficialilor și a tuturor participanților.

Până la urmă, gazdele din Japonia, cât și reprezentanți ai WTA, au decis să anuleze turneul, considerând că asta este cea mai bună alegere, în interesul sănătății publice. S-a luat în calcul îngrijorarea unui al doilea val de înfecții în Țara Soarelui Răsare. Să spunem că turneul are o mare tradiție, dacă ne gândim că prima ediție a avut loc în 1984. Ultima jucătoare care și-a adjudecat Trofeul Pan Pacific Open, de la Tokyo, a fost chiar japoneza Naomi Osaka, jucătoare care a triumfat în 2019, scor 6-4, 6-1, în fața lui Elise Mertens, din Belgia. Turneul s-a desfășurat la Osaka.

Niciun comentariu

adauga un comentariu