Victorie importantă. FC Voluntari 2 a forţat pe final de meci

Dum, 01 septembrie 2019

Echipa secundă a FC Voluntari s-a impus în deplasarea de la Râşnov

Meci atractiv la Râşnov între echipa locală, promovată în turul IV al Cupei României, şi garnitura secundă a FC Voluntari. Oaspeţii remizau, la debut, scor 3-3, cu Unirea Bascov şi anunţau intenţiile de a recupera punctele cedate acasă.
Pe fondul unui joc echilibrat braşovenii au marcat primii, prin Staicu (64), părând să netezească drumul spre victorie.
Finalul jocului i-a găsit mult mai proaspeţi, fizic, pe jucătorii antrenaţi de Cosmin Bărcăuan care au întors soarta partidei prin golurile marcate de Alexandru Ilie (78) şi Brocea (84).

Comments are closed.