Urican: “Decizia TAS este încă o palmă pe obrazul FRF”

mar, 01 iulie 2014

Reacţiile din tabăra Clinceniului continuă să apară, după decizia TAS de a acordă licenţă de Liga 1 clubului Rapid. Ciprian Urican, directorul tehnic al echipei ilfovene, a remis presei un comunicat al cărui conţinut îl puteţi citi în continuare:

Comisiile, chiar dacă sunt independente, aparţin Federaţiei. Rapidul a fost o echipă mai bună ca noi, rezultatele o confirmă, au terminat pe un loc promovabil pe merit, au făcut demersurile necesare pentru a-şi susţine cauza, un lucru normal. Problema însă stă în respectarea regulamentelor. După ce criterii au judecat Comisiile acordarea licenţelor? Cine are dreptate TAS sau FRF? Pentru că nu este normal ca un dosar, a cărui soluţie deja a fost anunţată, bazată pe regulamentele interne, să fie desfiinţată de forurile internaţionale. Asta denotă ori incompetenţă, ori rea credinţă în administrarea probelor de la dosar. Şi nu din partea TAS-ului!
Fotbalul românesc nu poate creşte decât prin atragerea investitorilor care îşi doresc să performeze prin crearea condiţiilor regăsite în campionatele de succes. Într-un asemenea haos, nu numai că nimeni nu se mai încumetă să investească în fotbal, dar şi cei mai entuziasmaţi patroni actuali se vor retrage.
Oare de ce toată lumea care vorbeşte de telenovela Clinceni – Rapid spune că “numai în România se poate întâmpla aşa ceva”? Pentru că aşa e! Ne simţim înşelaţi ca societate sportivă. Repet, nu pe criteriu sportiv, căci am terminat pe locul 4, însă pe cel legislativ. Noi am fost anunţaţi că am promovat. Normal, unde e lege nu-i tocmeală. Dar legile sunt făcute pentru a fi încălcate! Din păcate, am simţit-o pe entuziasmul, investiţia şi sufletul nostru! Nu căutăm vinovaţi, însă aşteptăm explicaţii!

CIPRIAN URICAN
DIRECTOR TEHNIC F.C. CLINCENI

Comments are closed.