Un fost jucător de la Concordia, lăudat de antrenorul Chindiei Târgoviște

joi, 08 februarie 2018

Chindia Târgoviște a disputat miercuri, în deplasare, o partidă amicală împotriva trupei lui Emil Săndoi, FC Argeș. Oaspetii au pierdut cu scorul de 2-1, dar antrenorul Nicolae Croitoru a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorului trecut pe la Concordia Chiajna.

Antrenorul a oferit detalii despre partida disputată la Pitești și a lăudat prestația ultimelor două achiziții: Daniel Florea și Daniel Rogoveanu, acesta din urmă fiind fost jucător al „Vulturilor” și apreciat în dese rânduri de către Liță Dumitru, fost antrenor al echipei secunde.

„Un meci aşteptat de noi, pentru că, exceptând jocul cu Brăila, nu am mai jucat în această formulă în această perioadă de pregătire. Veneam şi după cantonamentul de la Mogoşoaia şi am vrut să-i vedem pe toţi la lucru. Cred că a fost o primă repriză bună şi de o parte, dar şi de cealaltă. Chiar dacă ocaziile de gol nu au fost aşa numeroase, ritmul de joc a fost foarte bun. Am primit gol pe o neatenţie, la o fază fixă, pe finalul primei reprize. A doua repriză am fost sub nivelul jocului prestat în prima repriză. Am reuşit să egalăm, dar, din păcate, pe finalul jocului, iarăşi am luat gol din cauza unei erori. E adevărat că în repriza a doua am aliniat şi o formulă de echipă cu foarte mulţi jucători tineri, însă asta nu este o scuză. Este un prim joc de verificare pe iarbă. O să facem şi noi analiza şi o să vedem ce trebuie făcut ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine. Sunt mulţumit de randamentul ultimelor două transferuri. Sunt doi jucători de calitate.

De Daniel Florea cred că nici nu mai este nevoie să vorbesc. Daniel Rogoveanu cred că este un jucător de viitor şi ne punem speranţe în el. Cred că poate fi un transfer reuşit pentru echipă”, a spus Croitoru, potrivit liga2.ro.

În ceea ce privește returul Ligii a II-a, tehnicianul a analizat lupta pentru promovarea în primul eșalon: „Prin prisma clasamentului, Călăraşiul şi Sibiul sunt principalele favorite la promovare. Şi noi ne dorim să avem un retur bun, să încercăm să recuperăm distanţa faţă de primele două. Locul 3 ar însemna un loc de baraj. Şi în spatele nostru sunt câteva echipe care pot emite pretenţii la locul 3. Mă refer la Afumaţi, Poli Timişoara şi FC Argeş, chiar dacă în turul de campionat au terminat mai jos. Piteştiul este o echipă cu mare potenţial şi cred că va fi un retur interesant”.

Comments are closed.