Un ciclist este în comă indusă, după o gravă căzătură în Turul Poloniei!

joi, 06 august 2020

Să ne aducem aminte, exact cu un an în urmă, în același Tur al Poloniei, rutierul belgian Bjorg Lambrecht a murit la spital, din cauza rănilor pe care le-a suferit, după coliziunea cu o barieră de beton – era etapa a treia a competiției!

De această dată, mai precis miercuri, la sprintul final al primei etape olandezul Fabio Jakobsen a mărit viteza, spre linia de sosire, dar a fost lovit de conaționalul său, Dylan Groenewegen, care l-a împins în barierele laterale ale traseului. Dylan a fost descalificat pentru mers periculos – după ce l-a acroșat pe Fabio și l-a trimis în parapeți, acesta a căzut la rândul său, atingând și un arbitru, și mai mulți piloți, provocând o busculadă.

Până la urmă, Jakobsen a fost desemnat câștigătorul primei etape, dar asta nici nu mai contează, pentru că el nu va mai putea continua cursa. Accidentarea este extrem de gravă, fiind transportat la spital cu helicopterul. A fost plasat în comă indusă, medicii fiind rezervați în a da vreun prognostic:”Starea lui este foarte severă, are viața în pericol. Este vătămat grav la nivelul capului și creierului și a pierdut mult sânge. Dar are un organism puternic, sperăm să supraviețuiască”, a declarat Medicul Barbara Jerschina.

Oficiali ai Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) au emis o declarație, prin care condamnă cu tărie comportamentul periculos al lui Groenewegen, acuzându-l că el a provocat accidentul. Ei au trimis o sesizare la Comisia de Disciplină a UCI, pe acest subiect. Chiar și directorul cursei, Czeslaw Lang, l-a criticat pe rutierul nărăvaș: „Concurentul care a provocat acest accident a pedalat foarte incorrect – atunci când era în mijlocul plutonului și a văzut că cineva din dreapta vrea să sprinteze, a ieșit și el în dreapta, provocând coliziunea”, a spus Lang.

Comments are closed.