Umilința tricolorelor și în fața Olandei a pornit un val de critici fără precedent!

mie, 16 decembrie 2020

Puteam să scriem cronica de meci chiar înaintea primului fluier al arbitrelor, pentru că era puțin probabil ca tricolorele să joace altceva, în ultima partidă de la Euro 2020. Da, nici Olanda nu s-a calificat în Grupul celor 4, care se luptă pentru medalii, dar a acumulat 6 puncte și joacă pentru locurile 5-6. Pe când noi, avem 0 pe linie și prestații rușinoase, de la un meci la altul.

După ultimul fluier al surorilor Marta și Vania Sa, din Portugalia, care a consfințit încă un eșec amar al fetelor noastre, 24 – 35 în fața Olandei, s-a pornit un val de critici din partea iubitorilor de handbal, îndreptat în toate direcțiile: Federație, staff tehnic, jucătoare. Și mai toate cuvintele acuzatoare sunt documentate și corect articulate, scoțând la iveală tarele handbalului românesc, accentuate în mandatul președintelui Alexandru Dedu. Locul 12 ocupat de naționala noastră, la Campionatul European din Danemarca, a iritat foarte tare, pentru că este un record negativ, în istoria participării noastre la această competiție, dar în egală măsură a iritat și selecția, considerată subiectivă, și nu în ultimul rând jocul palid al fetelor, lipsa de determinare și de concentrare, pe cele două semicercuri.

În cele 6 meciuri jucate în Danemarca am ratat exagerat de mult, din toate pozițiile, am irosit mingii cu nemiluita, dând pase la adversar, șutând mingii în afara cadrului porții sau luând goal-keeper-ul advers la țintă. ”Campioana” acestor procedee nedorite a fost, din păcate, Cristina Neagu, care are, totuși, 27 de goluri marcate, dar din 67 de aruncări, practic un procentaj de reușite de doar 40%, cel mai slab din primele 100 jucătoare ale clasamentului eficacității! Și dacă Neagu n-a mers, nici colegele ei nu s-au ridicat la înălțime, cu mici excepții – semn că toți antrenorii din ultimii 7-8 ani, și vorbim aici de Gheorghe Tadici, de Tomas Ryde, de Martin Ambros și Bogdan Burcea, n-au făcut altceva decât să construiască o idee, un stil de joc, un concept, dacă vreți, în jurul Cristinei Neagu, minimalizând rolul colegelor ei, unele mai în vârstă, altele mai tinere. De 15 ani încoace tot vorbim de o strategie a handbalului românesc, pornind de la junioare și până la împlinirea ca senioare, și la feminin, și la masculin, dar Federația nu știe cui să atribuie această sarcină, chiar dacă are chiar în propria-i ogradă persoane cu titlul de Doctor în sport! Dar ăsta este alt subiect, pentru o altă zi!

Și revenim la valul de critici care spune multe, iar dacă știi să citești printre rânduri afli că în jurul echipei naționale n-a fost o atmosferă tocmai bună pentru marea performanță, pentru că antrenorul principal însuși n-a știut să genereze și să întrețină aceste momente. Și vorbim chiar de antrenamentele considerate slabe, reclamate chiar de unele sportive, care n-au ajutat la stabilirea unor relații de joc necesare. S-a spus că Burcea nu știe meserie, că este arogant, că handbalistele mai tinere se cam feresc de el, nu-și doresc discuții individuale, iar cele mai cu experiență nu-l iau în seamă, pentru că nu este logic în ceea ce spune. Chiar și pregătirea meciurilor, de la Europeanul din Danemarca, a avut de suferit, tricolorele rămânând cu semne de întrebare, pentru lupta de a doua zi – nu avea o documentare temeinică, despre adversare, nu avea pregătite strategii de joc și rezolvări clare, în anumite momente de criză, iar asta s-a văzut în teren, când tricolorele făceau pauze la goluri de 6-7 chiar opt minute între două reușite.

Se spune că nici pregătirea din țară n-a fost cea mai bună, că nu a colaborat cu secundul său, Robert Licu, oricum, mult mai bine pregătit, cel puțin teoretic. În privința selecției, nimeni nu l-a văzut pe Burcea vizionând meciuri din Liga Florilor, de unde să-și facă imaginea clară, a celor mai în formă handbaliste? Dar l-a urmărit cineva din Federație pe Burcea? I-a impus vreun federal planul de pregătire și conduita în sânul naționalei de senioare? Nu am cunoștință de așa ceva, semn că Burcea a făcut ce a vrut pe banca tehnică, fără să se teamă că va da socoteală pentru eventualele rezultate proaste. Iar pentru ceea ce s-a întâmplat în Danemarca, principala vinovată este Federația, care n-a ales tocmai cel mai priceput selecționer, care n-a avut criterii bine stabilite, pentru această desemnare. Iar dacă, totuși, a făcut-o, nu l-a urmărit pe Burcea, nu i-a supervizat acțiunile, să vadă progresul tricolorelor. Acum, după ce bătăliile au fost pierdute și umilința a fost maximă, toate criticile sunt în zadar, nimeni nu mai poate schimba clasarea noastră pe locul 12!

Da, este bine să criticăm și să spunem lucrurilor pe nume, însă bine ar fi să punem tunurile pe Federație îninte să numească noul selecționer și să-i obligăm pe federali să urmărească ce face acesta cu valorile incontestabile ale handbalului românesc. Și mă gândesc, în primul rând, la Eliza Buceschi, la Cristina Laslo, la Anca Polocoșer, la cei trei portari, Dedu Dumanska și Măzăreanu, cât mai ales la revelația acestui eveniment, Lorena Ostase, care ne-a făcut să uităm de Crina Pintea. Este mult mai rasată, mai tehnică și deloc brutală, în relația cu adversarele.

Gata, pentru noi s-a terminat Campionatul European, de-acum trebuie să ne gândim la Turneul preolimpic din martie, turneu ce dă biletele pentru Olimpiada de la Tpkyo, din această vară. Mulți ar fi tentați să spună că nu mai este timp să se facă schimbarea pe banca tehnică, pentru că noul selecționer n-ar avea timp să-și cunoască viitoarele eleve. Dar este obligatoriu ca Burcea și Licu să plece, cu stilul ăsta de joc, cu selecția asta precară, naționala noastră nu va face mare brânză și va rata și Jocurile Olimpice din acest an. Dacă punem un tehnician tot român, poate chiar unul de sex feminin, nu fac recomandări, dar avem câteva antrenoare care au fost pe la Centrul Național și care au crescut junioare talentate, ba chiar s-au descurcat cu brio și la echipe de club din Liga Florilor, atunci avem convingerea că noul selecționer cunoaște posibilele tricolore și nu va avea nevoie decât de puțin timp să le unească și să le transmită ideile proprii de joc. Și decât să jucăm prost cu Burcea, și să ratăm calificarea…

Niciun comentariu

adauga un comentariu