Teodora și Cosmin, doi nebuni de România!

mar, 31 iulie 2018

N-am crezut că această vară poate fi așa fierbinte, și nu mă refer nici la vremea de afară, unde ploile au topit, aproape, razele ascunse ale soarelui, nici la performanțele din arene, unde doar la scrimă s-a făcut mare Brânză (mi-am adus aminte că și la tenis de masa cadetele au cucerit aurul European), mă duce gândul la doi tineri, Teodora și Cosmin, prea tineri pentru cât sunt de îndrăzneți și nebuni, în sensul bun al cuvântului.

Și dacă în politică se vorbește tot mai des de Statul paralel (dar nu ne spune nimeni cine face parte din el…), eu pot să spun că ei fac parte din grupul tinerilor cu minți luminate, care se pregătesc de o revoluție intelectuală, cel puțin în sport, și care au început să lucreze pentru îmbunătățirea situației, să-i îmbie pe sportivi, și pe toți cei ce lucrează în fenomen, cu imagini din ce în ce mai optimiste.

Tot de la această tribună v-am vorbit despre Gabriela Tichelea, o fostă handbalistă care a revoluționat modul de gândire al sportivilor de pe semicerc, și nu numai, și care pune un pansament bun, pe rana tuturor suferințelor acestora. Și ea este la început de drum, însă ecourile sunt tot mai mari, iar diminețile multora au început să se însenineze.

Dar astăzi o să vorbim despre doi tineri, Teodora Busurcă și Cosmin Albu, care sfidează politica românească, inflația, economia și chiar legile nescrise ale sportului, dacă pot spune așa, doi adolescenți care cred cu tărie în România, în oameni, în sportivi, în mediul de afaceri – sună ireal, dar abordarea este extrem de interesantă. O să-i las pe ei să vorbească, este mult mai natural tonul și mesajul lor:

Cosmin
Să-ncep cu ceva frumos, ceva care mă furnică…, scrieți și asta? – eu și Teodora ne-am cunoscut în urmă cu șase ani, la un proiect de antreprenoriat în licee, numit ”Despre tine, pentru viitorul tău”, la care niciunul din noi nu trebuia să participe. Și eu, și Teodora am luat locul câte unui alt coleg, care renunțase la această acțiune, iar pentru noi proiectul a-nsemnat chiar viitorul, chiar dacă doar întâmplarea ne-a adus pe același drum!

Teodora
Am plecat din România în 2013, la Facultatea de Management Sportiv Manchester Metropolitan University. Dacă vreți să mă refer la partea academică, la experiența de peste Canal, am fost surprinsă să constat că ceea ce reprezenta nota 10 în sistemul de învățământ din țara mea, aici era doar notă de trecere, într-un sistem bazat pe ”critical thinking” (gândire critică) și libertate de exprimare, o formă de învățământ superior care nu tolerează copiatul sub nicio formă și îndeamnă studenții să redefinească teorii din cărți și care, ulterior, să fie aplicate cu suces, în vremurile în care trăim.

Cosmin
Prin intermediul Platformei de joburi și voluntariat a Universității Metropolitan din Manchester am ajuns să lucrez cu branduri precum Manchester City, Manchester United, Soccerex, Campionatul Mondial de Taekwondo, mă refer în ariile de evenimente. În afara sportului, am lucrat în Vânzări și Account Management în diferite industrii: de la telecomunicații, la finanțe, electricitate și cryptomonede. După terminarea Facultății m-au angajat pe un rol de vânzări, la un start-up de tehnologie blockchain, în domeniul energetic, unde am avut o creștere foarte mare, într-un timp relativ scurt. La doar câteva luni de la angajare, mi s-a propus să conduc, alături de Teodora, unul din proiectele pe sport al acestei entități, ceea ce vom și face, dar după marele eveniment din România!?

Teodora
Ulterior absolvirii Metropolitan University m-au angajat la Fanatics International, cel mai mare ecommerce de materiale sportive licentiate din lume, unde am fost Acquisition Executive. Consider că a fost jobul meu ideal, pentru că am avut șansa de a-mi explora potențialul de market sportiv, lucrând cu material promoționale venite de la Nike, Adidas sau Puma, dar și de la Real Madrid, PSG sau NBA

Teo & Cosmin
…Ei sunt cei doi tineri care vor să revoluționeze lumea sportului de la noi – Teodora are 24 de ani și a locuit în Buzău, Iași și București. A absolvit Liceul Gheorghe Lazăr din Capitală, după care a plecat în Anglia; Cosmin are 23 de ani și este din Otopeni, acolo unde a făcut și școala primară, și liceul. A plecat și el în Machester, unde a absolvit aceeași Metropolitan University.

Și acum surpriza – deștepții ăștia doi, că altfel nu pot să-i numesc, Teodora și Cosmin, au pus la cale cea mai mare conferință de sport din Estul Europei, SPORT BUSINESS CHAIN, eveniment unic în România, ce va avea loc între 28 și 30 septembrie, 2018, și care va reuni lideri și antreprenori cu nume, din industria sportivă internațională. ”Ne-am pus în joc toate resursele noastre financiare, de luni întregi lucrăm la organizare cu puteri sporite, apelăm la toate cunoștințele, pentru că acesta este examenul vieții noastre și trebuie să-l trecem cu brio. Această conferință poate să însemne un start-up în business-ul din sportul românesc, dar și din toată regiunea Europei de Est. Suntem optimiști și vom reuși, mai ales că avem și ceva experiență, după ce am lucrat ca voluntari la una din edițiile Soccerex. Promisiunea noastră, trei zile pline de insight-uri exclusive, studii de caz, networking și workshop-uri”, încheiau cei doi.

Dar totul despre Sport Business Chain în zilele următoare, când vă vom pune la dispoziție linkuri despre conferință, nume de speakeri, declarații în exclusivitate, aproape totul despre atmosfera din jurul evenimentului.

Ionel Pană

Comments are closed.