Steluța Luca: ”În sfârșit, ne-am botezat și cadetele”!

Dum, 18 februarie 2018

Aflate de mai bine de un an în pregătiri, handbalistele din lotul național de cadete (FOTO Arena Vâlceană) și-au făcut botezul, până la urmă, într-un turneu internațional de valoare, eveniment ce s-a desfășurat în Sala Traian din Rm Vâlcea. Am spus botez, pentru că tricolorele n-au avut până acum niciun meci de verificare – au făcut doar antrenamente și jocuri școală.

Am avut emoții, ce să zic, pentru că nu știam dacă staff-ul tehnic a știut să le așeze bine în teren, dacă le-a dat sfaturile necesare și le-a unit într-o familie. Pot să spun că testele au fost trecute cu bine și mă declar mulțumită, pentru acest stagiu. Sigur, avem pretenții mai mari, însă mai este un an până la Campionatul European din 2019, competiție la care vor participa și fetele noastre. Trebuie să mai spun că acest important turneu internațional n-ar fi fost posibil fără colaborarea dintre Federația Română de Handbal și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, la care s-a adăugat sprijinul Primăriei din Rm Vâlcea, al AJH-ului local și al Direcției de Tineret și Sport a Județului Vâlcea, cât și al sponsorilor Ape Minerale Cezara, Vizal Rm Vâlcea și nu în ultimul rând, al Academiei Del Gusto.

Iată rezultatele înregistrate:
– România – Slovacia 29 – 15
– România – Polonia 34 – 15
– România – Ungaria 21 – 29!

Turneul a fost câștigat de Ungaria, urmată de România, Polonia și Slovacia. Vreau să spun că echipa din Ungaria reprezintă Academia de handbal de la Balaton, un grup bine lucrat, de talie bună și cu posibilități tehnice foarte bune. Trebuie spus că nici tricolorele nu s-au lăsat mai prejos, însă au păcătuit în fața porții, unde au ratat din situații clare. Se pare că victoriile extrem de clare, din zilele anterioare, cele cu Slovacia și Polonia, le-au cam ridicat moralul cam prea mult și le-au luat pe maghiare cam de sus. Nu sunt supărată, pentru că fetele au arătat potențial:

– Mă refer aici la portarii Marica Elena, de la Chimia Rm Vâlcea și CNE Vâlcea, la Raluca Rădoi, de la Corona, și Nicoleta Petre, de la Transilvania Brașov și CNE Brașov. Din păcate, titulara postului, Alexandra Perianu, s-a accidentat chiar înainte de startul competiției
– La extremele de pe stânga, Corina Lupei, de la Corona Brașov, și Rebeca Necula, de la Arena Tg. Mureș și CNE Vâlcea
– Pe inter stânga le avem pe Andreea Prescură și Mălina Bichir (ambele de la Danubius Galați și CNE Brașov), dar și Ștefania Stoica, de la CSM București
– La coordonare au fost Valentina Ion, de la HCM Craiova și CNE Vâlcea, și Miruna Nicolaua, de la Corona Brașov
– Pe inter dreapta domină Alicia Gogârlă, de la Chimia Rm Vâlcea, și Valentina Soreanu, de la CSȘ Slobozia
– Extreme dreapta sunt Oana Borș, de la Corona și CNE Brașov, Iulia Eiler, de la United Galați, și Mălina Petrescu, de la Chimia Rm Vâlcea
– Postul de pivor a fost acoperit cu brio de Sarah Darie, de la Art Galați, Andreea Târle, de la CSȘ Petroșani și CNE Vâlcea, Bianca Voica, de la LPS Viitorul Pitești și CNE Brașov, și Adelina Olaru, de la Transilvania Brașov

Trebuie să știe toată lumea că selecția nu s-a oprit, căutăm talente în continuare, pe care să le cooptăm în marea familie a cadetelor – de altfel, în lotul lărgit se află cam 70 de sportive, la această oră. În acest an avem mai multe acțiuni internaționale, dedicate acestei categorii de handbaliste, evenimente unde staff-ul tehnic, format din antrenoarele Carmen Buceschi, Mia Rădoi și Liliana Ștefan, vor să ruleze cât mai multe fete.
gogirla-alicia1
Și să revin la acest turneu, pentru că îmi face plăcere să spun că cea mai bună jucătoare a competiției, un fel de MVP, dacă vreți, a fost desemnată Alicia Gogârlă, fata fostei campioane Simona Gogârlă. În echipa cea mai bună a intrat și goal-keeper-ul nostru Elena Marica.

Steluța Luca,
Vicepreședinte FRH și antrenoare federală

Comments are closed.