Ștefan Miu, antrenorul care l-a format pe Mircea Lucescu, s-a stins din viață!

vin, 17 iulie 2015

Una dintre legendele Sportului Studențesc, Ștefan Miu, s-a stins din viață, joi noaptea, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de antrenorul echipei CS Afumați, din Liga a III-a, și fostul său elev, Vasile Neagu.

Ștefan Miu a fost unul dintre cei mai importanți oameni din istoria Sportului Studențesc, fost jucător în anii 50 la gruparea din Regie, dar și cel care l-a pregătit pe Mircea Lucescu aici, în perioada când gruparea purta numele de Știința București. După ce a încheiat cu antrenoratul, Ștefan Miu a devenit lector al Școlii de Antrenor din cadrul FRF, a intrat în clubul membrilor de onoare ai Sportului Studențesc, dar a fost și lector universitar la Spiru-Haret, plus lector al catedrei de Educație Fizică și Sport din cadrul Institutului Politehnic.

“Pentru mine a fost ca al doilea tată, un om deosebit, un om căruia nu i-a reproșat nimeni nimic. Am fost sunat de fiica lui, care mi-a dat cea mai tristă veste, parcă s-a rupt ceva din viața mea. Toți suntem datori cu o moarte, din păcate, dar sper ca lumea să nu îl uite niciodată pe profesorul Miu. Este omul care a avut ochi pentru fotbaliștii valoroși, omul care l-a pregătit și pe Mircea Lucescu, cel care ne-a învățat pe mulți dintre noi cum să devenim oameni înainte de a fi fotbaliști. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a declarat Vasile Neagu, antrenorul de la CS Afumați.

Și Mircea Rădulescu și-a amintit că viața sa, în proporție de 3 sferturi, a ținut de Ștefan Miu: “Un om pe care l-am găsit ca fotbalist la Știința București. A fost un om incredibil, dar s-a sacrificat pentru fiul său, care a murit la 12-13 ani. Vreme de 12-13 ani nu prea i-a păsat de antrenorat, dar era un antrenor incredibil. Însă din cauza acestui necaz, el nu a putut să facă performanță ca antrenor. Am atâtea amintiri cu el, de pe vremea Științei București, când jucam la ora 11:00 pe un stadion cu o singură tribună, plină de studenți. El a antrenat vreo 6-7 ani Sportul Studențesc, un om care ne învăța cum să ne comportăm în societate. Un adevărat domn. I-a format și pe Mircea Lucescu, Mihai Ciornoavă, jucători din Liga a II-a selecționați în echipa națională, iar apoi Mircea a ajuns la Dinamo, pentru că era foarte valoros și nu îl mai puteam ține la Sportul. La Școala Federală de Antrenori l-am avut ca lector, era un om care a lucrat în Comisia Tehnică. Un om pe care l-am admirat toată viața mea. Dumnezeu să-l ierte”.

Ștefan Miu s-a născut la data de 14.10.1935, la Giurgiu, a jucat la Sportul Studențesc, unde a și antrenat și a fost profesor universitar la Institutul Politehnic București, la catedra de Educație Fizică și Sport, la Spiru Haret, a primit titlul de antrenor emerit al fotbalului pentru întreaga activitate, din partea MTS. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 12:00, la cimitirul Metalurgiei, din cartierul Berceni, de pe Bulevardul Metalurgiei, spre Metro Berceni.

1 comentariu la "Ștefan Miu, antrenorul care l-a format pe Mircea Lucescu, s-a stins din viață!"
  1. octombrie rosu spune:

    Dumnezeu sa l ierte. Un om de o mare valoare,un parinte pentru toti elevi pe care i a avut, sincere condoleante familiei. O pierdere pentru fotbalul romanesc.Odihnestete in pace Domnule Profesor.