Start şi la Clinceni. L-au convins şi pe Alex Lazăr

vin, 07 iulie 2017

FC Clinceni şi-a reluat pregătirile în vederea noului sezon cu o întârziere de câteva zile

Eric Lincar a sunat adunarea la FC Clinceni pentru prima şedinţă de antrenament efectuată ieri după amiază. Anunţată, iniţial, pentru începutul săptămânii, reunirea s-a amânat din cauza problemelor legate de situaţia terenurilor de antrenament inundate după ploile consistente căzute zilele trecute. Preocuparea principală a celor de la Clinceni este legată de situaţia lotului de jucători.
După suspendarea lui Laurenţiu Venţer au mai rămas înregimentaţi, cu acte în regulă, doar doi jucători, Bogdan Matei şi Horia Iancu. Între timp, un alt component important al echipei din stagiunea trecută, Alexandru Lazăr, a decis şi el să îşi prelungească înţelegerea. În acelaşi timp, Constantin Bigan, preşedintele CA, face eforturi în Ardeal pentru a convinge o serie de jucători să se alăture lotului divizionarei B.
În paralel, se fac eforturi şi pentru consolidarea compartimentului juvenil la echipa ilfoveană care va pune, de acum încolo, un accent sporit pe acest segment al activităţii fotbalistice.
Eric Lincar va colabora, în viitorul sezon, cu un nou antrenor secund, Robert Panduru, care îl înlocuieşte pe Ştefan Odoroabă. Îşi păstrează, în continuare, atribuţiile, Adrian Ene în compartimentul pregătirii portarilor.

26 de comentarii pentru "Start şi la Clinceni. L-au convins şi pe Alex Lazăr"
  1. Anonim spune:

    NU. MAI MINTITI CA NU ATI INCEPUT. PREGATIREA PT. NOUI. SEZON DIN CAUZA. TERENURILOR. .. SPUNETI ADEVARUL. NU. AVEATI. JUCATORI NU VREA NIMENI LA VOI. IA TI PACALIT., SA DUS. VESTEA. CE TEPE DATI. LA JUCATORI.. ACUM. AVETI. UN. PRO FESOR. IN A DA. TEPE SI A VRAJI ( MINTI) JUCATORI. LATI PUS. SEF. LA. STINA……….!!!!!!

    ,

  2. Vasi spune:

    A fost greu de convins?:))) si ce jucatori mai aduceti? Si cine este investitorul? Si cat ne mai pacaliti? Pe dragomir il tine ti langa echipa? Mai am intrebari destul dar va las sa raspunde ti la astea macar…

  3. Ilie spune:

    Investitor?? Nu va faceti griji,e BIGAN Presedinte! Nu ati vazut in anchetele GSP ca acest personaj dubios aducea si negocia la BELVEDERE cu toti dubiosii implicati in pariuri? Daca el a adus la balotesti investitori isi face cineva griji ca nu gaseste si la clinceni? Asta daca nu a intrat DNA in ei cu chinezu!! Care chinez cred cred ca era el si dragomir! De unde veneau bani? Foarte greu de ghicit!!! Federatia ia prins,ia suspendat,ia amendat iar acum urmeaza logic sa ii ia la mana si procurorii!!!

  4. costel spune:

    O sa aveti parte de o mare surpriza,va fi un proiect de succes cu o Academie de fotbal bine organizata,cu o echipa de ,seniori format din foarte multi jucatori tineri.Proiect bazat pe disciplina ,seriozitate.profesionalism si organizare impecabila.CINE NU VA CORESPUNDE ACESTUI PROIECT ,VA PLECA. Avem de recapatat increderea oamenilor de fotbal,avem de remediat toate greselile comise in ultimul an.

    • Ilie spune:

      Costele,greselile trebuie sa le repare altii si vinovatii trebuie sa plateasca! Nu doar pe linie sportiva!! Apoi,ce credibilitatea o sa aveti cand acest proiect este condus de aceeasi oameni? Ce credibilitate sa aveti cand iesiti in fata cu acelasi odios personaj numit bigan? Ce credibilitate sa aveti in fata jucatorilor cand le-ati dat teapa? Un proiect sanatos se face cu oameni sanatosi!! Ori acest bigan e bolnav de pe vremea cooperativei si nu sa vindecat nici pana azi iar la varsta lui crezi ca se mai vindeca?? Pe langa chinezul cu ghilimele de rigoare,acest odios personaj nu e strain nici de celelalte magarii legate de pariuri de prin liga 2! Se ocupa omu si aducea ”investitori” si la alte echipe! Asa ca,alt proiect cu aceleasi obiective!!!!!!!

      • Vasile spune:

        Nu bigan a adus domnule investitorii de pana acum . Omul nu a avut nicio vina nici nu s a bagat vreodata la echipa decat atunci cand era la liga 3.. dragomir ala a adus si asa zisi chinezi si pe laurentiu ala .. nu mai vorbiti prostii ca sunt aceeasi.. pana acum dragomir facea tot ce vroia pe acolo el se ocupa de tot.. interesati va inainte sa vorbiti.. pur si simplu totul pleaca de la zero.

  5. Vasi spune:

    Organizata de cine??? De unde bani??

  6. Ilie spune:

    Vaile,cand intra cancerul in tine te mai vindeci?NICIODATA! Asa si aici,unde pune mana bigan se usuca tot si totul se bazeaza pe tepe la jucatori,meciuri trucate,etc!!

    • Vasile spune:

      Iti repet ? Ca nu bigan a dat tepe la jucatori ? Dragomir a fost cel care le a dat tepe. Bigan s-a chinuit sa le faca rost de bani. Si saptamana viitoare achita datoriile lasate de dragomir..asta pt tine asa ca poate te intereseaza.. am inteles ca ai ceva cu bigan dar nu el a fost cel care a dat tepe si care a fost suspendat de pariuri..nu mai aruncati cu noroi daca nu aveti dovezi. Intelegeti ca este un club nou luat de la zero..cei care au fost vinovati pana acum daca sunt dovedeti sa plateasca.in rest sunt discutii

      • Vasi spune:

        Ce tepe a dat dragomir??

        • Ilie spune:

          Jucatorii neplatiti,personal neplatit(aici unii mai smecheri si-au luat banii),adversari de care se folosea pentru 1,x,2 sau +4,+5,+6!!! Saracul bigan,nu a mancat usturoi,nici gura nu ii miroase!!!!:)))))))))))) Srcul,nu ii miroase,II PUTE!!!!!!

          • Vasi spune:

            Pai si cine plateste datoriile si cu cat a luat echipa sau a luat o gratis ?

  7. Anonim spune:

    Dar de ce nu sa bagat. BIGAN. LA. ECHIPA.?????? DOAR ERE. Vice. PRESEDINTE. SI EREA. PLATIT. PENTRU ce lua. Salariu de la club.??????? OM CU MULTI ANI. IN FOTBAL. de ce a permis. Sa se faca atitea. Magari. Daca este om corect?????? CAM PE UNDE A. FOST A DAT CU. SUB. SEMNATU!!!!! DACA E SMECHER. SA ADUCA. ACUM OAMENI POTENTI. FINANCIAR. DAR CURATI.
    DE CE NU IESE acum sa spuna cine. Finanteaza acu m. Echipa??? De ce atitea. Secrete.???? IAR. PUTE CEVA.?????

  8. Vasile spune:

    Deocamdata banii vin din sponsorizari din ce stiu eu. Ca s a dus peste tot cu saut mana sa faca rost de bani sa le plateasca la baieti datoriile. Discutiile sunt fosrte avansate si daca e cum am auzit eu e un om potent financiar si foarte imllicat in fotbal. Era mai bine sa se desfiinteze echipa sau se mute pe undeva? Sau cam ce vroiati ca nu inteleg..prea multa carcota pt clinceniul asta destul de mica echipa.

  9. Ilie spune:

    Cine sa dus cu sau’mana? bigan? Domnul Vasile,hai sa fim seriosi!! Cand citesti cu ochii tai niste anchete in care apare peste tot bigan,cand federatia cerceteaza,amendeaza si suspenda pentru blaturi si pariuri,cand apar interviuri ai unor oameni care spun negru pe alb ca au negociat cu bigan,Dumneavoastra veniti acum si il prezentati ca pe un sfant? Ati uitat trecutul lui in fotbal? Probabil ca dupa ce se vor autosesiza si parchetul si va lua la mana acele anchete cu pariuri si blaturi atunci se va afla adevarul!! Deci,nu incercati sa faceti dintr-un personaj dubios un om de fotbal!!!

  10. Vasi spune:

    Din anchetele respective reiese ca dragomir asta a venit sa plateasca datoriile lasate de bogdan apostu, acum ca bigan cauta sponsori sa plateasca datoriile lasate de dragomir, pana cand circuitul asta ? De ce nu iesiti fratilor sa spuneti adevarul? Cine este noul patron? Cu ce se ocupa? Cat l a costat intrarea si datoriile? Ce buget are? De ce sa bage iar adrian banii intr o echipa care nu vrea performanta si doar academie? Asta puteti sa faceti la copii, ce ne trebuie echip de liga2? Sunt atatea de facut in comuna asta …

  11. costel spune:

    vasi sa intelegi ca cei din, consiliul local finanteaza doar grupele de copii si juniori ATAT iar echipa de seniori este finantata de oameni potenti din punct de vedere financiar,SURPRIZA toate la timpul lor Dupa conturarea lotului de jucatori ,a conducerii tehnice si administrative,va avea loc o conferinta de presa la care te invitam sa participii si unde se va comunica toate datele cu privire la echipa,,lot.conducere,antrenori,buget.UN PROIECT DE SUCCES ,UN PROIECT SERIOS,,

    • Cornel spune:

      Costele,am înnebunit cu toții? Despre ce proiect sanatos vorbim când echipa e condusa de același oameni de anul trecut când au fost anchetati pt pariuri? Bigan si Budeanu!! Lipsește doar dragomir! Ce credibilitate sa aibă? Sau acum schimba strategia? De la pariuri la bani publici?

  12. CRISTI spune:

    Va lăsam sa comentați ,este de munca la echipa și nu pierdem timpul cu carcotasiiHAIDETI lângă echipa sa o susținem material,financiar și moral,De vorbit este atât de USOR,dar sa susții financiar o echipa de liga a doua este atât de greuAveti putere sa susțineți echipa,ieșiți in fata și cu mare plăcere o puteți susține financiar și conduce.

  13. Nelu spune:

    Din cate s-a auzit in comuna investitorul a fost vazut de mai multe ori la stadion si este…Ana ..Maria Prodan si sotul ei Reghenkamf!!!! Adio Dragomir , bine ai venit doamna ,regina fotbalului romanesc ANA-MARIA -PRODAN!!!

  14. Anonim spune:

    Domnule. Cristi nu sintem. Circotasi. dar la cite s au intimplat. in ultima. Perioada. Noi ce sa mai. Credem.??? Rusinea cu pariurile. Care sa. Confirmat si la care. ANCHETA. NU SA INCHEIAT. STIE TOTI DIN ACTUALA CODUCERE CA ESTE DOAR INCEPUTU. VA CNTINUA…….. REZUITATELE. Rusinoase. Din Campionatul. Trecut. Care. Au fa cut de. RIS. COM. CLINCENI. VI. SE PARE PUTIN??????!!! TOATE S AU. Intimplat cu aceiasi. CONDUCATORI DE ACUM. + DRAGOMIR. CARE. Ne asigura. Ca. Deacum. Inaint totul. Va fi. Numai. CORECTITUDINE.ETC. ETC. ETC. DE. ACEIA. NU MAI. VIN. OAMEMI. LA. MECURILE. ECHIPEI. NU ESTE ADEVARAT CA NU VREM. ECHIPA LA LIGA A. 2. VREM. DAR O ECHIPA CARE SA NE. REPREZINTE. NU SA NE. FIE. RUSINE. SA MAI. VORBIM. DESPRE. FOTBAL LA CLINCENI. TOTI. NE FAC. BLATISI. ( 1X 2). DL. NELU. Prodanca. Nu. Baga bani ei.daca e. Ceva. Adevar. Baga alcineva BANI. SI PRODANCA. ESTE. VIRF. DE LANCE. DE CE ATITA. MISTER DACA TOTUL ESTE. TRANSPARENT.??????? IAR NU VA DURA. SI IAR. TOTUL. OK. SI APOI. FUGE. INVESTITORUL. DE CE OARE.???? SE CONVNG PA MINA CUI ISI DAU. BANI.??????

    • Mihai vasile spune:

      Nu intelegeti ca printre singurii care au vrut binele echipei sunt cei din actuala conducere ? Oameni care s au nascut in clinceni si pun suflet..ei nu aveau nicio putere pana acum. Altcineva taia si spanzura. Tocmai de aceea au ramas cei de acum. Hai sa ii lasam sa vedem daca fac ceva. In rest toti cei care au fost imllicati daca au fost implicati in ceva sa fie trasi la raspundere sa fie anchetati sa fie ce o fi. Pana la urma e bine ca s a luat echipa de la dragomir ala si ca a ramas la clinceni. Si daca nu o sa fie super rezultate macar sa stim ca am scapat de toti aia suspecti de lucruri necurate asa cum zice lumea.sa nu mai zica nimic. Va spun sigur ca stiu de la oamenii de acolo ca actele sunt la judecatorie si ca o sa iasa si sponsorul sa vedem cine e. Nu e secret o sa aflam cu toti. Eu am cam auzit despre cine e vb dar cred ca oamenii nu zic nimic pana nu ies actele. Oricum Sigur nu e anamaria prodan.

      • Nelu spune:

        Si daca Prodan Ana Maria este implicată dai 10 ture de teren ,pe terenul3?

        • Anonim spune:

          Gata au anuntat pe DigiSport ca Becali este patronul la Clinceni si ca va duce toate lucrurile recuperate din Ghencea , la Clinceni! Asta da bomba!!!!

  15. Costel spune:

    Surpriza. Gigi BECALI patron la FC CLINCENI Deci aste era surpriza anunțată

  16. Laurentiu spune:

    VIITORUL CONSTANTA [ HAGI ] CAMPIONII o stire excelenta

adauga un comentariu