Sportul caută o nouă surpriză. Snagovul vrea să oprească Rapidul

joi, 31 octombrie 2019

Sportul Snagov aşteaptă cu încredere disputa cu Rapid de duminică

Trupa din Snagov revine acasă, la Ghermăneşti, pentru o dispută cu Rapid care se va juca, cu siguranţă, cu casa închisă.
Aflaţi încă pe ultima poziţie a clasamentului, dar cu o sensibilă îmbunătăţire a calităţii prestaţiilor în ultimele etape de campionat, echipierii Sportului caută un nou rezultat favorabil cu o grupare puternică a campionatului.
După ce a remizat cu Petrolul, în deplasare, şi U Cluj, acasă, ilfovenii speră măcar la acelaşi rezultat şi în partida cu formaţia antrenată de Daniel Pancu.
Rapidiştii sunt sub presiune, după (doar) remiza cu Ripensia, şi orice alt rezultat în afara victoriei în disputa cu Sportul Snagov va tulbura serios apele déjà agitate din curtea rapidiştilor.

Niciun comentariu

adauga un comentariu