Simona, ce balcanică ești!

vin, 06 mai 2016

Cu două zile în urmă, iubitorii tenisului din România erau în extaz – un grup de patru jucătoare autohtone ajungea în sferturile de finală ale Turneului Premier Mandatoryes de la Madrid, Spania, turneu patronat de Ion Țiriac. Se consemna o premieră firește, pentru că niciodată nu am mai întâlnit o astfel de situație fericită, ca patru românce să atace concomitent fazele înalte ale vreunui turneu.

Ieri, însă, ne-am dezumflat la fel de repede, pentru că trei dintre cele lăudate au pierdut lamentabil, iar cea care a rămas să joace în semifinale, mă refer la Simona Halep, s-a comportat ca o balcanică pe court, certându-și antrenorul că nu o încurajează mai vocal!

Așadar, începem cu întâlnirea dintre Halep și Begu, așteptată cu mult interes de români, mai ales că și Simona, și Begu jucaseră excelent, în cele trei tururi anterioare. În loc să se bucure de eveniment și să ne bucure și pe noi cu evoluții superioare, să fie dezinhibate și fără angoase, cele două au jucat urât, au făcut greșeli copilărești și au părut tare nervoase. Irina a-nceput mai greu, intimidată, probabil, de valoarea adversarei, dar mai apoi s-a dezmeticit, impulsionată și de antrenorul ei, Adrian Cruciat, care o încuraja zgomotos și de pe margine. Atitudinea lui Cruciat a iritat-o mult pe Simona, care a devenit din ce în ce mai stresată, mai necontrolată – a câștigat primul set cu 6-3, dar l-a pierdut pe cel de-al doilea la zero! În aceste momente, nervii îi erau întinși la maxim, și-a certat antrenonorul că nu strigă și el de pe margine, însă Darren Cahhil a-ncercat să-i dea sfaturi despre joc, să-i arate greșelile și să încerce s-o remonteze psihic – Simona noastră a arătat ca o precupeață din Balcani, cu mâinile în șold și pusă pe harță.

Sigur, Begu a fost afectată și ea de acest scandal, a prins și ea câteva fraze din zbor, dar s-a închis imediat, ea fiind recunoscută ca o persoană introvertită. A pierdut cel de-al treilea set cu 1-6, dar mă gândesc că nu ăsta este regretul cel mare, ci faptul că a pierdut o prietenă, o colegă de lot. După meci, Simona și-a turnat cenușă în cap și a cerut scuze tuturor, pentru atitudinea ei – Begu a replicat, spunând că și ea ar avea ceva reproșuri de făcut Simonei, dar nu vrea să amplifice scandalul. Oricum, prin acest diferend, Simona și-a dat arama pe față – probabil că astfel de angoase are în mai toate meciurile, dar nu și le-a scos la iveală, adversarele fiind din alte țări – acum cu Begu în față, și-a permis! Pentru intrarea în semifinale, unde o va întâlni pe Samantha Stotsur, Halep și-a asigurat un cec de 225.300 de euro, cât și 390 de puncte WTA, pe când Begu a rămas cu premiul de 114.560 de euro și 215 puncte în clasamentul mondial.

A treia jucătoare din România, care a intrat pe court, a fost Sorana Cârstea, lăudată de specialiști, pentru jocul prestat, în cele trei tururi, și onorată cu un interviu frumos, pe site-ul WTA. În meciul contra slovacei Dominika Cibulkova, Sorana a-nceput bine, dând o replică viguroasă adversarei, o jucătoare mereu în mișcare, cu o condiție fizică de invidiat. Cârstea a câștigat primul set cu 6-4, a mers cap la cap cu Dominika și în prima jumătate a setului doi, după care Sorana a-nceput să fie nervoasă și ea și să-i reproșeze antrenorului, Marius Comănescu, că racheta este prea tensionată, ca nu este bună, că la nivelul acesta nu are o rachetă de calitate. Comănescu a-ncercat să-i dea sfaturi de joc, cum să facă un pas înapoi, cum să joace cu forehand-ul, dar Sorana nu și nu, tot cu racheta a ținut-o, deh, și ea din Balcani! Firesc, a pierdut celelalte două seturi cu scor identic, 3-6, ratând o imensă ocazie de a juca în semifinalele turneului – Cibulkova era o jucătoare de bătut…

Patricia_Maria_Țig_2,_2015_Wimbledon_Qualifying_-_Diliff
In fine, ultima intrată în luptă a fost Patricia Țig, care a întâlnit-o pe Samantha Stotsur, cea mai experimentată jucătoare din turneu. Între Samantha și Patricia este o diferență de 10 ani (Sam 32, Patricia 22); australianca este pe locul 23 WTA, pe când jucătoarea noastră se află la 111 locuri distanță. Dar chiar și-așa, Țig a surprins plăcut, la Madrid, având trei victorii uimitoare: la rusoaica Daria Kasatkina, locul 32 mondial, și la americancele Sloane Stephens, 21 WTA, și la Madison Keys, 25 WTA. Probabil că nici ea nu se aștepta la o evoluție de așa nivel înalt, care, trebuie s-o recunoaștem, a cam stors-o de puteri. Patricia a pierdut în două seturi la Stotsur, 6-3, 6-4, însă merită toate felicitările pentru parcursul său.

Comments are closed.