”Steaua ne-a privit ca pe o vacă de muls”…

mar, 11 septembrie 2018

La această concluzie au ajuns componenții Consiliului General al Primăriei Bucureștiului, care au decis să desființeze Protocolul de Colaborare pe linie de baschet masculin, dintre CSM București și Steaua. Sigur, au fos păreri pro și contra acestei înțelegeri, dar cel mai bine a punctat consilierul Circa Honorius Edward Adrian, care a arătat comportamentul Stelei, în această înțelegere – ”De-a lungul timpului, Steaua ne-a privit ca pe-o vacă de muls, în care ei sunt Steaua, iar noi le dăm banii ca să trăiască. Clubul (echipa masculină de baschet, n.n.) trebuie să se numească CSM Steaua București, că noi dăm banii, peste tot există numai Steaua. Dar haideți să punem niște perspective corecte, legale, de parteneriat, ca să ajungem la momentul 2018, adică acum, când pur și simplu am fost informați – vedeți că asta este lista de jucători pe care noi o avem, doar semnați, stați puțin, păi noi dăm banii, cum adică semnați? Așa, din principiu? Da, da, noi suntem de la Steaua, știți noi suntem de la Steaua, zic da, iar noi suntem de la CSM, adică dacă tot bag nouă sute de mii de euro pe an, mai bine nag în juniorii mei… În decizia Consiliului de Administrație e discutată și cu domnul viceprimar, și cu doamna primar și așa mai departe. Ok, vrem să rupem acest parteneriat cu Steaua, eu nu sunt prostul nimănui, banii bucureștenilor, nu că sunt banii mei de acasă, sunt banii tuturor, ok, măcar bag banii în niște juniori”…

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a fost și mai tranșant: ”Vreau să vă spun un singur element în amănunt – dumneavoastră știți că noi, astăzi, în competiția 2018/2019 nu suntem înscriși? Păi cui să dau banii? Păi dacă Steaua, nu înțelegeți că s-a înscris ca Steaua, nu asocierea? Nouă sute de mii de euro pentru ce?, dacă nu ne-au înscris. Să mă ierte Dumnezeu”…
Eu sunt convins că Dumnezeu nu-i va ierta pe cei care au pus la cale cele trei protocoale dintre Steaua, CSM, Primărie și Atletic, și mă refer la cel din 2013, la cel din 2016 și la cel din 2017, înțelegeri total păguboase pentru clubul primăriei Bucureștiului. Este un scandal la ora actuală, și în clubul primăriei, și printre consilieri, dar și la Clubul Steaua, care a decis cu de la sine putere să rupă Protocolul unilateral și să lase în afara competiției echipa parteneră. Steaua s-a înscris în Liga Națională până la data limită din regulament, 01.07.2018, achitând prima tranșă din taxa de participare până pe 10.08.2018. Consilierii primăriei au aflat târziu de toate acestea, decizia de denunțare a Protocolulyui fiind luată abia pe șase septembrie, 2018!

Sunt multe întrebări de pus, chiar și celor de la federație, care au permis înscrierea doar a Stelei, fără să întrebe ce se întâmplă cu CSM, cum se va rupe Protocolul, în ce direcție? Și se gândește, oare, Federația, ce va face CSM București cu cei 6-7 jucători profesioniști pe care îi are sub contract și pe care este obligat să-i plătească?
Cine va porni să facă analiza acestui caz, atunci trebuie să pornească de la Protocolul din 2013, la clauzele stipulate acolo, apoi să studieze cu mare atenție Actul Adițional din 2016, unde CSM București renunță la toate drepturile, lăsându-l pe Virgil Stănescu, de la Atletic, să preia frâiele și să conducă după bunul plac. Unde erau consilierii atunci, cum de n-au judecat corect avantajele acestei alianțe? Și le mai aduc aminte că în 2017 au semnat o nouă prelungire a Protocolului, pentru ca acum să-l denunțe, fără să se gândească la urmările ruperii acestei înțelegeri – CSM București nu mai este în campionat și cine știe din ce ligă va trebui s-o ia de la capăt, dar va mai scoate bani mulți din buzunar, ca să le închidă gura jucătorilor cu care are contract.

Ionel Pană

Niciun comentariu

adauga un comentariu