Satelitul Concordiei s-a reunit sub conducerea unui alt antrenor

lun, 17 iulie 2017

Concordia Chiajna II a revenit luni dimineață la antrenamente, efectuând prima ședință de pregătire sub comanda noului antrenor.

După ce a dat criticat în nenumărate rânduri conducerea clubului ilfovean și strategia acesteia, Liță Dumitru a fost înlocuit de către oficiali cu Mugurel Cornățeanu, fost fotbalist care a trecut pe la Farul Constanța și Steaua București, iar ca antrenor a lucrat la Academia Gheorghe Hagi și a fost secundul lui Leo Grozavu la FC Botoșani.

Alături de noul tehnician a revenit Marin Dună, acesta fiind antrenorul secund al lui Cornățeanu în următorul sezon al Ligii a III-a. Dună a mai lucrat cu echipa secundă a Concordiei, cu puțin timp în urmă, alături de Emil Ursu, înainte ca acesta să fie numit în funcția de antrenor secund la prima echipă.

O schimbare de antrenor se preconizează și la prima echipă, unde Dan Alexa nu mai dorește să continue din cauza faptului că nu este lăsat să își facă datoria. Acesta poate fi înlocuit de Vasile Miriuța sau Leo Grozavu.

Niciun comentariu

adauga un comentariu