Salt în prima ligă. Borţoneanu a semnat cu FC Voluntari

mar, 06 august 2019

Claudiu Borţoneanu a făcut pasul către o echipă de prim eşalon

Văzut de finanţatorul Sportului Snagov, Cătălin Rufă, drept unul dintre cei mai promiţători tineri jucători români, mijlocaşul Claudiu Borţoneanu a făcut pasul către primul eşalon competiţional.
Jucătorul de 20 de ani a semnat un angajament cu FC Voluntari, echipa antrenată de Cristiano Bergodi. Borţoneanu a şi fost pus la treabă evoluând în amicalul dintre prima echipă a Voluntariului şi formaţia de Liga a III-a disputat săptămâna trecută. Claudiu Borţoneanu era singurul jucător de la Sportul Snagov rămas, la un moment dat, pe loc la echipa antrenată acum de Valeriu Răchită după schimbarea radicală petrecută în această vară la divizionara secundă ilfoveană.

Niciun comentariu

adauga un comentariu