”Să ținem Olimpiada cu orice preț, sportivii merită răsplătiți pentru eforturile lor”!

mar, 08 septembrie 2020

Este cea mai recentă declarație a ministrului Olimpic japonez, Seiko Hashimoto, ca un fel de comentariu la declarația vicepreședintelui Comitetului Internațional Olimpic, John Coates. Acesta a declarat luni, pentru Agenția France-Presse, că Olimpiada japoneză se va desfășura cu sau fără COVID-19, așa cum este planificată, începând cu 23 iulie”.

Hashimoto a ținut să precizeze că ”toți oamenii implicați în această competiție a lumii se pregătesc pentru o desfășurare perfectă, iar sportivii fac eforturi considerabile să-și mențină tonusul și să atingă vârful de formă în iulie 2021. Trebuie să avem Jocuile cu orice preț, iar pentru asta ne vom concentra toate eforturile, pentru ca acest virus să nu ne strice planurile”, a mai spus doamna Seiko.

Un Grup guvernamental japonez, însărcinat cu formularea pașilor pentru combaterea pandemiei de coronavirus, în perioada Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a avut o primă întâlnire de cooperare cu guvernul metropolitan din capitala japoneză și cu Comitetul Local de organizare olimpică. Vor fi mai multe întâlniri de acest fel, înainte de a emite un raport cu toate măsurile ce trebuie respectate, inclusiv reducerea restricțiilor de călătorie pentru sportivii străini, în Satul Olimpic și între arenele unde se desfășoară competițiile. Vor fi reguli drastice, împotriva infectării cu coronavirus, cât și pentru gestionarea spectatorilor prezenți.

Prin urmare, este mult optimism printre organizatorii Olimpiadei din Japonia, care visează chiar și la prezența spectatorilor în arene. Să vedem dacă și COVID-19 va fi de acord cu această desfășurare de forțe!

Niciun comentariu

adauga un comentariu