Să scoatem arbitrii în afara legii, provoacă prea mult rău handbalului!

sâm, 05 decembrie 2020

Și nu vorbesc doar de cel românesc, ci și de cel european, care se manifestă acum în Danemarca, la Campionatul feminin al Bătrânului Continen. În ultimele zile, am trăit momente de uimire – am urmărit și meciuri din campionatul masculin intern, cât și partide din Danemarca, de la Europeanul feminin de care am amintit. Și mi-a venit ideea de a propune scoaterea arbitrii în afara legii, pentru că în ultima vreme tot mai mulți fluierași ies în evidență, cu deciziile lor subiective, provocând pagube mari în vestiarul echipelor, atât materiale, cât mai ales morale. ”Fluierătorii” uită repede că nu ei trebuie să fie în luminile rampei, că doar sportivii sunt cei care trebuie să iasă pe scenă, să-și spună replicile – da, au și ei un rol, dar nicidecum mai mare ca al sportivilor. N-am auzit să fi existat vreodată un Oscar pentru sufleori sau în nomenclatorul de meserii să avem și Sufleor Emerit, chiar dacă prin activitatea lui asigură cursivitate piesei.

Dar ei vor să fie mai mult, se simt vedete și își închipuie că ei merită covorul roșu și statueta de aur, de 35 de centimetri înălțime! Și dacă adversarele care se bat pe semicerc le minimalizează rolul, atunci: ”Vezi că dacă vreau, te dau afară; N-ai curaj; Am, ia tu aici două minute, ca să știi cine sunt, și mai vedem”, asta este doar o mostră civilizată de dialog, între arbitru și jucător, care dăunează grav sportului la nivel național.

Am urmărit, în aceste zile, noi meciuri din Liga Zimbrilor și o să spun că, cel puțin în ultimii ani, în handbalul românesc există un fel de Stat paralel, care stabilește câștigătoarea campionatului înainte de a începe competiția în sine, cine primește cupa și biletele pentru Europa, dar și cine se-ntoarce de unde a venit, adică în liga inferioară. În acest Guvern care nu se vede, dar care se simte, etapă de etapă, sunt amestecați tot felul de profitori, de oportuniști care știu jocul de la butoane.

Am văzut meciul dintre Dinamo și Constanța, am spus, după 10-15 minute, ca marinarii nu vor câștiga niciodată în fața alb-roșiilor și dacă ar juca cu un om sau doi în plus, și partida s-ar prelungi cu mult, peste cele 60 de minute oficiale. La fel și la partida dintre CSM București și Potaissa Turda, același sentiment, iar totul s-a adeverit, după ultimul fluier al arbitrilor. Am întâlnit la derby-ul dintre Poli Timișoara și Steaua doi arbitri cam nervoși, iritați, probabil, că au fost luați de la activitățile lor și aduși într-un fel de show sportiv, de tradiție. Iar ca drept pedeapsă, pentru jucători, cuplul de ”judecători” a stricat total scenariul și s-a dat în stambă, dar numai ca să arate că ei au nervi și probleme personale. Iar cei care au stat în fața televizoarelor, au uitat de realizările tinerilor lui Caba, de jocul tot mai solid al lui Sadoveac, aș spune că mai spectaculos și eficace, decât în vremurile lui cele mai bune, privind la jalnica prestație a ”fluiericilor”. Așa zișii cavaleri au ajuns să se certe parte-n parte cu jucătorii, să-i amenințe, să-i hăituiască, să se răzbune pe ei, la orice greșeală.

Nu mai există calitate, la arbitrii noștri, ci doar tupeu, pentru că cei care împart faulturile pe teren și aruncările de la 7 metri se simt ca într-o castă, protejați de furtunile din jur.
Din păcate, acest sentiment de protecție nejustificată vine și din partea forurilor naționale și mai ales internaționale, care au grijă să înăsprească sanțiunile pentru sportivi și oficiali, dar nu și pentru arbitrii care îi umilesc pe antrenori și jucători, la nivel de cupe europene și alte competiții de nivel mondial. Și dau două exemple – meciul fetelor noastre contra Germaniei, de la Campionatul European, a fost făcut praf de vestitele surori Bonaventura. Și nu spun că am pierdut din cauza lor, ba dimpotrivă, Germania a fost echipa mai dezavantajată decât noi. Am văzut și Franța-Muntenegru, scor 24-23, și afirm cu tărie că punctele au ajuns la franțuzoaice din cauza arbitrelor Vania și Marta, din Portugalia, căzute din lună, pe semicercul de la Herning.

Și sunt convins că greșeli vor mai fi, însă nu asta critic eu, ci ignoranța, necunoașterea regulamentelor sau interpretarea subiectivă a acestora, lipsa de tact, dorința de a ieși în evidență, de a-i pune la colț pe jucători. Sigur, se vorbește despre litera și spiritul legilor, dar acest spirit este dus mult prea departe, se confundă cu prostia, cu hoția, cu fluierul stricat doar într-o parte, și aș mai putea spune multe. Subiectul este generos, știu, și mai știu că fără arbitri este imposibil, dar mi se pare că protecția pentru ei este mult prea mare.

P.S. Și pentru că tot am ajuns la Campionatul European din Danemarca, să spune că fetele noastre joacă, astăzi, de la ora 18:00, un meci decisiv, pentru saltul în grupa principală. Trebuie să batem Polonia, ca să putem accede în Main Round, unde, atenție, ne vom încrucișa cu primele trei clasate din Grupa C. Tricolorele trebuie să uite înfrângerea din fața Germaniei, pentru că rezultatul dezastruos ni se datorează în exclusivitate, prin urmare trebuie să avem grijă de jocul și moralul nostru. Da, vom bate Polonia, fără-ndoială, iar mai departe vom vedea – aș vrea să cred că nu o vom mai lăsa pe bancă pe Polocoșer, că Eliza Buceschi va primi ce merită, adică statutul de titulară, că antrenorii o vor fi uitat pe Crina Pintea, în discuțiile lor în fața echipei, și-i vor acorda toată încrederea și optimismul Lorenei Ostase, pivotul pe care președintele Federației, Alexandru Dedu, l-a evaluat la 20.000 de euro, când aceasta a încheiat stagiul în Centrul de la Vâlcea.

Mai avem șanse la medalii, însă trebuie să credem în ele și trebuie să profităm de orice oportunitate la victorie. După ce se va încheia competiția, atunci va fi tardiv să facem comenatrii, să dăm soluții, să facem echipa ideală. Sigur, e târziu și acum, pentru că cei doi antrenori au făcut selecția după cum i-a tăiat capul…și nu prea i-a tăiat, pentru că au luat două jucătoare pe post de inter dreapta, Popa și Savu, care au dat un singur gol în 60 de minute, amândouă! Dar nici ăsta nu este un capăt de țară, să se meargă pe improvizații, pentru că cele două nu-și vor reveni niciodată, au dovedit asta în testele de-a lungul vremii. Să facem ceva, să ne agităm, să strigăm de pe bancă, îș știam pe Burcea mai vocal, mereu în conflict cu arbitrii, dar aici se plimba impasibil de la stânga la dreapta și invers…

Gata, că mi-am adus aminte de vorbele unui bătrân al handbalului, referitoare la antrenorii care se iubesc cu elevele lor, și cine știe ce mai spun!

1 comentariu la "Să scoatem arbitrii în afara legii, provoacă prea mult rău handbalului!"
  1. Anonim spune:

    Toti sunt niste arbitri fara exceptie, sant niste SPAGARI ORDINARI . Saseac de la Turda , stie de ce . Aveti dreptate in tot ce ati sesizat
    Lui Popa Laura trebuie sa-i cereti scuze , dupa jocul cu Norvegia !

adauga un comentariu