Risipă de goluri la Popești Leordeni. Dinu l-a surclasat pe Andronache

lun, 09 octombrie 2017

Meciul dintre cele două formații ilfovene disputat la Popeștii Leordeni nu a avut istoric.

Gazdele s-au aflat la cel mai bun meci din acest campionat în confruntarea cu gruparea condusă de Adrian Oprișan. Jocul nu a avut istoric și le-a adus gazdelor un succes concludent, la cinci goluri diferență! Romanescu, în două rânduri, Roberto Anghel, Roberto Stancu și Mădălin Mustață au semnat golurile care aduc, cel puțin pe moment, liniște la formația antrenată de Viorel Dinu. Dincolo, cei din Domnești acuză, clar, schimbările importante făcute la nivelul lotului în vară când cei mai apreciați jucători au trecut la echipe din eșaloanele superioare. Viitorul stă în etapa următoare, în condițiile retragerii echipei Urban Titu, urmând să reintre în competiție în disputa cu Sporting Roșiorii de Vede. Virgil Andronache, antrenorul Domneștiului, s-a aflat la Ploiești pentru a studia viitorul aadversar cu ocazia partidei dintre echipa secundă a Astrei și teleormăneni încheiată la egalitate, 1-1.

Niciun comentariu

adauga un comentariu