Retrospectiva ilfovencelor – FC Snagov (I)

Dum, 09 ianuarie 2011

Rămaşi fără Reghecampf şi Ana Maria Prodan la startul noului sezon şi având drept antrenori soluţia din propria ogradă Laurenţiu Tudor – George Dumitru, Snagovul a pierdut şi câţiva jucători de bază cum ar fi M. Florea, V. Dinu I şi M. Rădulescu.

Pentru a complica situaţia ilfovenilor, la începutul lui septembrie, unul dintre sponsori şi-a luat “jucăriile” şi a plecat la CSM Rm. Vâlcea. Cătălin Rufă, căci despre el este vorba, a luat cu el şi doi jucători: Dan Balauru şi Tomozei.

Cu lotul decimat de ultimele mutări, snagovenii au trebuit să improvizeze şi aşa a ieşit la rampă Alin Nistor, puştiul de 19 ani devenind titular în ofensiva ilfovenilor, iar la final de tur chiar golgheterul echipei cu 5 reuşite. Din păcate, toate aceste probleme s-au reflectat în parcursul echipei care după primele 15 etape din campionat ocupă locul 12 cu doar trei puncte în plus faţă de zona retrogradării.

Speranțele pentru retur ale ilfovenilor se leagă de revenirea lui Reghecampf la echipă, înainte de ultima etapă a turului, moment ce a coincis cu plecarea lui Laurențiu Tudor la CSM Rm. Vâlcea.

La o privire asupra parcursului din tur al Snagovului, linia de clasament a arătat astfel:

12. FC Snagov 15 5 2 8 16-28 17

Cele nouă goluri reușite de perechea Nistor – V. Dinu II, ultimul cu patru reușite, dar două de la punctul cu var, nu au fost completate de coechipierii lor. Adam și Petrea au mai marcat de câte două ori, alături de I. Mihai, Buduroi și Bereșoae, dar prea puțin pentru a-și ajuta echipa. De altfel, Snagovul ocupă același loc 12 într-un clasament al golurilor marcate.

A surprins neplăcut defensiva, acolo unde vârsta avansată a perechii Zeciu – Ir. Voicu, fiecare urmând a aniversa 34 de ani în prima parte a anului curent, și-a lăsat amprenta în sensul rău al cuvântului. Cu 28 de goluri primite, Snagovul este pe locul al doilea în topul celor mai proaste defensive din serie, fiind depășiți doar de Dinamo II cu 29 de goluri.

Cu două înfrângeri și un egal pe teren propriu, ilfovenii ocupă o poziție în zona de jos a clasamentului neoficial al meciurilor disputate acasă așa cum se vede și mai jos, singura satisfacție venind de la spectaculoasa victorie în prelungiri în dauna mult mai bine cotatei Concordia Chiajna:

1. Concordia    8    7    1    0    15-2    22
2. Ceahlăul    7    7    0    0    19-2    21
3. Săgeata    8    7    0    1    17-1    21
4. Botoşani    7    5    2    0    20-5    17
5. Dunărea Gl.    8    5    2    1    21-8    17
6. CS Otopeni    7    5    2    0    13-5    17
7. Astra Giurgiu    8    5    1    2    18-11    16
8. Farul    7    4    3    0    7-2    15
9. Gloria Buzău    8    4    3    1    13-8    15
10. Viitorul C-ţa    7    3    4    0    13-9    13
11. Snagov    7    4    1    2    7-7    13
12. Dinamo II    8    4    1    3    10-8    13
13. Delta Tulcea    7    3    3    1    13-9    12
14. Juventus Buc    8    3    2    3    12-11    11
15. Steaua II    7    3    2    2    7-6    11
16. Brăila    8    0    3    5    8-14    3

Nici în deplasare Snagovul nu a strălucit, reușind o victorie, 3-1 cu Dinamo II și un egal, 1-1 la Giurgiu. Poziția din clasamentul meciurilor disputate ca oaspete spune tot, în condițiile în care înfrângerile Snagovului au fost de multe ori la scor. După cum se vede și mai jos, alături de Dinamo II, Snagovul a avut cea mai proastă apărare din serie în deplasare cu 21 de goluri primite:

1. Ceahlăul    8    3    5    0    15-8    14
2. Săgeata    7    4    1    2    10-8    13
3. Viitorul C-ţa    8    3    2    3    10-12    11
4. Concordia    7    2    3    2    10-10    9
5. Botoşani    8    2    2    4    6-12    8
6. Astra Giurgiu    7    1    3    3    6-13    6
7. Delta Tulcea    8    2    0    6    8-17    6
8. Dunărea Gl.    7    1    2    4    5-7    5
9. Farul    8    1    2    5    6-13    5
10. Snagov    8    1    1    6    9-21    4
11. Gloria Buzău    7    0    3    4    3-10    3
12. Juventus Buc    7    0    3    4    5-14    3
13. Steaua II    8    1    0    7    7-18    3
14. CS Otopeni    8    0    1    7    3-18    1
15. Dinamo II    7    0    1    6    3-21    1
16. Brăila    7    0    1    6    2-11    1

Returul va fi palpitant pentru snagoveni, în condițiile în care se pare că îl vor pierde pe golgheterul Alin Nistor, chemat în probe la liderul Ceahlăul. Să nu uităm și de așa-zisul scandal al pariurilor în care se vehiculează numele echipei din comuna ilfoveană, finalul acestuia putând aduce foarte mari dureri de cap la Snagov. Noi sperăm să nu fie cazul.

Oricum, ilfovenii par să își revină încet încet, dovadă și faptul că vor face un cantonament în Antalya și se vehiculează câteva mutări interesante pentru a acoperi găurile din lot.

Comments are closed.