Replay / Sportul 30 Decembrie – Pioniera Ilfovului

mar, 06 ianuarie 2015

Cei mai vârstnici îşi amintesc probabil că în urma reformei administrative din 1968, judeţul Ilfov a avut o suprafaţă de 8.225 km², fiind al cincilea ca mărime. În 1981 însă avea să fie dezmembrat, partea de sud-vest devenind judeţul Giurgiu, iar părţile de nord-vest, nord-est şi sud-est fiind alipite la judeţele Dâmboviţa, Ialomiţa respectiv, Călăraşi (şi acesta, ca şi Giurgiu, fiind chiar atunci un judeţ nou înfiinţat).

Astfel, numai comunele care înconjurau Capitala au mai rămas să alcătuiască aşanumitul SAI (Sector Agricol Ilfov). Tot între aceste limite a fost reînfiinţat în 1997 actualul judeţ Ilfov. Dacă astăzi fotbalul din mai multe localităţi ale acestui cel mai mic judeţ al României au luat cu asalt primele eşaloane (CS Otopeni, Victoria Brăneşti şi Concordia Chiajna ajungând chiar până în L1), în perioada de după 1981, când a căpătat actuală formă, până în 2000, din Ilfov numai o singură echipă a izbutit să treacă pragul celui de-al doilea eşalon: Sportul 30 Decembrie.

VEZI AICI POVESTEA DANUBIANEI

Comuna 30 Decembrie a fost rebotezată 1 Decembrie după căderea regimului Ceauşescu, iar înainte de perioada comunistă a mai purtat denumirile de Copăcenii de Sud, Copăcenii-Carada şi Regele Ferdinand. Din punct de vedere geografic, Se află situată la sud-vest de Bucureşti, pe malul stâng al Argeşului şi pe cel drept al Sabarului, fiind traversată de DN5. Echipa de fotbal a localităţii a fost înfiinţată în 1950, însă abia în 1983 a ajuns în Divizia C, sub numele de Argeşul. În sezonul următor şi-a schimbat numele în Sportul, iar după ce două sezoane consecutive s-a aflat la limita promovării, în vara lui 1987 a izbutit acest lucru. A „ars” însă repede, după doar cinci sezoane în „B” şi-a găsit sfârşitul în flăcările toxice emanate de la schimbările din 1989 (chiar dacă oficial a fuzionat cu Rapid Braniştea, rezultând Agrariana Braniştea, o altă viitoare decedată).

Rândul de sus: Romulus Chihaia (antrenor principal), Robert Martinescu, Alexandru Lazăr, Vergiliu Tănase, Dorel Ciobanu, Constantin Covaciu, Gigel Gheorghe, Marian Bucurescu (antrenor secund) Rândul de jos: Aurel Vişinoiu, Daniel Dumitrescu, Dumitru Iordan, Cristian Barbu, Paul Dumitru, Corneliu Ionescu

Rândul de sus: Romulus Chihaia (antrenor principal), Robert Martinescu, Alexandru Lazăr, Vergiliu Tănase, Dorel Ciobanu, Constantin Covaciu, Gigel Gheorghe, Marian Bucurescu (antrenor secund)
Rândul de jos: Aurel Vişinoiu, Daniel Dumitrescu, Dumitru Iordan, Cristian Barbu, Paul Dumitru, Corneliu Ionescu

Locurile ocupate de echipa din 30 Decembrie 1983/84, locul 11, Divizia C (seria a 5-a)
1984/85, locul 2, Divizia C (seria a 5-a)
1985/86, locul 2, Divizia C (seria a 5-a)
1986/87, locul 1, Divizia C (seria a 4-a)
1987/88, locul 6, Divizia B (seria a 2-a)
1988/89, locul 6, Divizia B (seria a 2-a)
1989/90, locul 5, Divizia B (seria a 2-a)
1990/91, locul 4, Divizia B (seria a 2-a)
1991/92, locul 18, Divizia B (seria 1)

Interviu cu primii antrenori ai echipei din Divizia B

În vara lui 1987, sub conducerea regretatului Nicolae Tănăsescu (fostul fundaş al Progresului şi Sportului Studenţesc), Sportul 30 Decembrie a promovat în premieră pe a doua scenă, la golaveraj, după un duel dramatic până în ultima etapă cu Cimentul Medgidia. Jucătorii care au realizat performanţa: Iordan, Adam – portari; Mihăilescu, Cr. Barbu, Al. Lazăr, D. Ciobanu, P. Dumitru, Niculescu, Stănescu – fundaşi; Cr. Niţă, Ion Pop, Pîslaru, Nignea, Covaciu, Pîrvan, Marinescu, Margelatu – mijlocaşi; Vişinoiu, Neagu, G. Dumitru, Huţanu, Rădulescu – atacanţi.

Marian Bucurescu (stânga) şi Romulus Chihaia au rămas şi astăzi buni prieteni fiind totodată şi colegi în cadrul FRF

Marian Bucurescu (stânga) şi Romulus Chihaia au rămas şi astăzi buni prieteni fiind totodată şi colegi în cadrul FRF

Preşedintele asociaţiei era Ion Mocean, iar cel al secţiei fotbal, George Florea. Primul sezon de „B”, însă, nu l-a mai găsit pe banca tehnică pe „Tase”, căzut în dizgraţia unor nomenclaturişti din cauza unui meci în care echipa sa nu s-a dat la o parte. Astfel, la primele sezoane ale echipei ilfovene în eşalonul secund, de conducerea tehnică s-au ocupat alţi doi foşti fotbalişti ai grupării din Regie, Romulus Chihaia, în calitate de antrenor principal, şi Marian Bucurescu, ca secund, ambii aflaţi la început de drum în această meserie. Colegi şi în prezent, ca angajaţi ai FRF, cei doi şi-au amintit cu plăcere pentru „Ilfov Sport” de acele vremuri.

Reporter: Ambii abia puseserăţi ghetele în cui când aţi preluat pe Sportul 30 Decembrie.
Marian Bucurescu: Dacă ne forţam un pic, ambii puteam fi antrenori-jucători, pentru că ne aflam încă într-o formă sportivă bună. Culmea că în lot era un jucător localnic, Alexandru Lazăr zis „Ghize”, care era mai în vârstă ca noi.

Romulus Chihaia: Aşa e, însă am vrut să ne concentrăm pe meseria de antrenor, pentru că ne-am dat seama că nu este deloc uşoară, fiind cu totul altceva decât a fi jucător.

Rep.: Cine susţinea financiar echipa?

M.B.: Ferma din 30 Decembrie. Cea care era considerată la acea vreme a fi ferma partidului. Era extraordinar de mare. În jurul localităţii erau crescătoriile de animale, culturile de legumicole etc. Era foarte bine structurată, iar la acea vreme când nu se găseau de niciunele prin magazine, se afla în atenţia mai tuturor.

R.C.: Conducătorii de-acolo iubeau foarte mult sportul, asociaţia având şi alte secţii în afara fotbalului. Preşedintele clubului era şeful carmangeriei, iar preşedintele secţiei era cel al transportului. Cu toţii erau foarte serioşi şi s-au implicat total. De aceea, rezultatele au fost pe măsură, Sportul 30 Decembrie devenind în scurt timp una dintre echipele bune ale eşalonului secund.

Rep.: Comparând cu echipele din Divizia A de-atunci, cam cum erau veniturile jucătorilor?

M.B.: Erau destul de bune. Ca prime cel puţin, cred că stăteau mai bine decât echipele studenţeşti din Divizia A. Era salariul de bază, prime în funcţie de rezultate şi başca alimente.

ILARION CIOBANU – RUGBY LA BUFTEA

Rep: Ce obiective se urmăreau cu această echipă?

R.C.: Menţinerea la nivelul Diviziei B, care în acele vremuri era destul de puternică şi chiar dacă avea trei serii, nu era tocmai uşor să rezişti. De asemenea, un alt obiectiv era formarea unor jucători pentru Sportul Studenţesc cu care exista o strânsă colaborare.

Rep.: Dacă s-ar fi dorit de sus, v-aţi fi putut bate la promovare?

M.B.: Absolut. La cât de mult se implicau cei din conducere pentru bunul mers al echipei am fi putut duce o luptă pentru promovare. Era însă un protocol semnat cu Sportul Studenţesc, totodată în acele vremuri echipele din comune nu îndrăzneau să se gândească, ca acum, la Divizia A, numai marile oraşe, în special reşedinţele de judeţ, putând opta în acest sens.

Rep.: Aţi pomenit de protocolul semnat cu Sportul Studenţesc. Ce însemna acesta?

R.C.: A fost o idee bună a preşedintelui Mac Popescu. Clubul din Regie trimitea fotbalişti de perspectivă la 30 Decembrie pentru a căpăta experienţa unor meciuri tari, iar cei care rezistau şi demonstrau talent şi pricepere, unii chiar după un sezon erau promovaţi în echipa mare a Sportului Studenţesc. Aşa s-a întâmplat cu Cr. Petre, G. Răduţă, G. Prodan, Necula, D. Dumitrescu, Mihale, Ivaşcu etc. De asemenea era o bună şcoală practică şi pentru tinerii antrenori proveniţi tot de la gruparea studenţească, cum a fost şi cazul nostru.

M.B.: Se poate spune că Sportul 30 Decembrie era un „satelit” avant la lettre al Sportului Studenţesc. Ca o paranteză mai vreau să adaug că la acea vreme, tot la ideea lui Mac Popescu, clubul din Regie avea un protocol şi cu şcolile sportive din Bucureşti, astfel încât cele mai bune elemente ale acestora erau preluate de Sportul Studenţesc. Revenind la 30 Decembrie, lotul nu era format numai din aceşti tineri, ci mai erau şi localnici cum a fost cazul amintitului „Ghize”, un jucător foarte util echipei, sau unii aflaţi la final de carieră precum fostul nostru coleg Imilian Şerbănică. Toate aceste grupuri au format un tot unitar foarte reuşit.

Rep.: Venea lumea la meciuri?

M.B.: Da. Nu doar microbişti din localitate, ci şi din Bucureşti. Se umpleau mai mereu cele 2.000 de locuri ale stadionului. Simţeam suportul publicului.

Rep.: Cum eraţi priviţi de localnici atunci când vă vedeau pe stradă sau la antrenamente? R.C.: Cu multă simpatie. Cei ce iubeau fotbalul ne ştiau din perioada în care fusesem fotbalişti şi nu de puţine ori se întâmpla să ne oprească pe stradă, să ne ceară autografe şi să discute cu noi evenimente mai noi sau mai vechi din fotbal.

Rep.: Erau condiţii bune de pregătire? Medicamentaţie?

M.B.: Da. Aveam terenuri de antrenament, când era nevoie le foloseam şi pe cele din Regie. De echipament şi mingii, nu se punea problema. Ni se asigurau în perioadele de pauză cantonamente prin ţară, iar o dată am fost chiar şi în Cipru. Din punctul de vedere al remuneraţiei, nu existau întârzieri şi tot ce se promitea se oferea. Niciodată nu veneau ameninţări din partea conducerii sau imixiuni ale acesteia la echipă. Cât despre medicamentaţie, era cam ceea ce se găsea pe-atunci pe la noi şi aveau mai toate celelalte cluburi, dar cel mai important pentru timpurile acelea era că aveam carne…

Rep.: Vă amintiţi cu siguranţă, că echipa a sucombat brusc, imediat după evenimentele din ’89.

M.B.: A fost o prigoană atunci împotriva celor ce conduceau. Se formaseră două tabere, „cei buni” şi „cei răi”. Şi primii au sărit la gâtul celor din urmă, i-au dat la o parte şi astfel dintr-o structură foarte bine organizată s-a ales praful. Iar aceasta s-a răsfrânt imediat şi asupra fotbalului.

R.C.: Pentru noi însă perioada petrecută la Sportul 30 Decembrie rămâne una frumoasă, unde am făcut primii noştri paşi în meseria de antrenor şi ne vom gândi mereu cu nostalgie la acei ani

Ideea avangardistă a lui Mac Popescu

În anii de existenţă ai Sportului 30 Decembrie regulamentul nu prevedea ca echipele din primul eşalon să aibe „sateliţi” care să evolueze în diviziile inferioare, mai ales că exista şi acel campionat de tineret-rezerve – care avea o desfăşurare constantă, în paralel cu cel al echipelor mari – în care cluburile îşi puteau rula dincolo de titulari toţi ceilalţi jucători de care dispuneau. Însă conducătorul de o viaţă al Sportului Studenţesc, Mac Popescu, un om cu multă iniţiativă şi spirit avangardist, s-a gândit că ar fi oportună asocierea cu un asemenea club pe care să îl transforme neoficial într-un „satelit”, Sportul 30 Decembrie intrând pe acest rol cu clubul din Regie încă dinaintea promovării sale în Divizia B. „Unul dintre directorii de la fermă fusese coleg cu fratele meu (n.n. fostul fotbalist Ioachim Popescu), ceea ce m-a făcut să îmi canalizez atenţia spre această echipă din 30 Decembrie, având garanţia morală că lucrurile vor merge bine” – îşi aminteşte astăzi profesorul Mac Popescu.

STA71602

Iar acolo am găsit o mare disponibilitate a oamenilor de a fi aproape de sport, ceea ce a dus la această asociere. Atunci când mi-a venit ideea ei, m-am gândit că ar fi avantajos de ambele părţi. Celor de-acolo li se asigura un flux permanent de tineri şi talentaţi jucători, centrul nostru fiind atunci poate cel mai prolific din ţară, având 10 posturi de antrenori în sectorul juvenil.

Totodată, o reprezentare cât mai bună în eşalonul secund făcea cunoscută la nivelul întregii ţări această micuţă localitate ilfoveană. Nouă ne era utilă pentru faptul că ne puteam rula jucătorii de perspectivă în meciuri incomparabil mai tari decât la tineret-rezerve. De asemenea era o uşă deschisă şi pentru antrenorii noştri care îşi puteau face astfel mâna pentru o viitoare carieră la nivel înalt. Şi nu în ultimul rând, în acei ani în care alimentaţia era o problemă, le ofeream astfel tuturor jucătorilor posibilitatea de a avea prioritate în a-şi procura produse de la fermă, pentru ei şi familiile lor.

Astfel încercam să compensăm lipsa unor retribuiri precum la cluburile cu posibilităţi, ştiut fiind că noi nu dispuneam de mari fonduri. Cele întâmplate ulterior mi-au dovedit că nu mă înşelasem în ceea ce gândisem eu în perspectivă. Păcat însă că această colaborare nu a durat mai mult, ştiut fiind faptul că imediat după 1989 s-a terminat cu echipa din 30 Decembrie”.

Articol scris de Răzvan Toma

Comments are closed.