Primul eșec pentru Bărcăuan. Voluntari 2 a pierdut duelul sateliților

vin, 23 noiembrie 2018

Echipa secundă a FC Voluntari a întrerupt astăzi parcursul exact din ultima perioadă

Punctele strânse în mandatul lui Cosmin Bărcăuan alimentau, justificat, speranțele în tabăra echipei FC 2 Voluntari pe final de sezon. Disputa de astăzi cu garnitura secundă a unei alte primdivizionare, FC Hermannstadt, trebuia, în mod normal, să confirme statutul de care se bucurau ilfovenii.

Pe teren lucrurile au mers într-o altă direcție și au condus către o surprinzătoare victorie a vizitatorilor. Sibienii au punctat prin Robert Bratu, pr final de meci, în minutul 85, în contul unei victorii nescontate. FC 2 Voluntari rămâne în prima parte a clasamentului, pe locul șase, cu 21 de puncte, dar s-a depărtat de podiumul din C2 cu o etapă înaintea finalului turului de campionat.

Comments are closed.